Ana Bărbosu a reacționat după decizia luată de TAS 

Ana Bărbosu a reacționat după decizia luată de TAS  JO 2024

Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

În acestei decizii, Ana Bărbosu a obţinut medalia de bronz la sol, în timp ce Sabrina Maneca-Voinea a încheiat competiţia pe locul 4. Memoriul depus de FRG şi Sabrina Maneca-Voinea a fost respins.

Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.

Ce a spus Ana Bărbosu după decizia TAS

"Wow! Nici nu ştiu ce să zic. M-aţi luat atât de repede..Ce pot să spun e că le mulţumesc din suflet antrenorilor, celor din Federaţie pentru că au fost alături de mine şi pentru că au continuat această luptă la nivelul TAS. Sunt foarte fericită. Le mulţumesc părinţilor mei, prietenilor mei şi tuturor apropiaţilor.

Eu n-am făcut nimic altceva la acest concurs decât să-mi fac cât mai bine treaba şi pot spune că abia aştept să intru în posesia medaliei!", a declarat gimnasta, pentru Orange Sport.

De altfel, Ana Bărbosu a precizat că nu se aștepta la o astfel de decizie din partea TAS.

E cu totul diferit de cum îmi imaginam eu. Imaginația mea era puțin mai timidă, nu eram atât de convinsă că pot ajunge pe podium, dar mereu mi-am spus că trebuie să fac cel mai bun exercițiu. Asta am reușit să fac și sunt extrem de mulțumită. Cred că modul în care s-a desfășurat această încununare cu medalie va face mai memorabil acest moment”, a spus Ana Bărbosu pentru Euronews.

Verdictul TAS în finala olimpică de la sol

Dipozitivele şedinţei TAS, potrivit FRG:

FRG, Bărbosu , vs. Federaţia Internaţională de Gimnastică:

1.⁠ ⁠Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parţial admisă.

2.⁠ ⁠⁠Contestaţia formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG şi este determinată ca fiind fără efect.

3.⁠ ⁠⁠Scorul iniţial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles in finală este reinstituit.

4.⁠ ⁠⁠Federaţia Internaţională de Gimnastică va determina clasamentul finalei şi va acorda medaliile în concordanţă cu decizia de mai sus.

5.⁠ ⁠⁠Alte solicitări sunt respinse

FRG, Voinea, vs. Federaţia Internaţională de Gimnastică:

1.⁠ ⁠Cererea înregistrată de FRG şi Sabrina Maneca Voinea este respinsă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!