Camelia Potec anunță obiectivul natației la JO 2024. Ce așteptări sunt de la David Popovici, Vlad Stancu și Rebecca Diaconescu

Camelia Potec anunță obiectivul natației la JO 2024. Ce așteptări sunt de la David Popovici, Vlad Stancu și Rebecca Diaconescu JO 2024

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, a declarat pentru AGERPRES că obiectivul la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris este cucerirea unei medalii, perfect realizabil în contextul în care înotătorul David Popovici, dublu campion european, poate urca pe podium atât la 100 metri liber, cât şi la 200 m liber.

Camelia Potec: "Obiectivul este câştigarea unei medalii şi este realizabil"

''Obiectivul este câştigarea unei medalii şi este realizabil. Noi întotdeauna am pus obiective care erau realizabile şi erau normale, să zic aşa. Eu cred că acum, bineînţeles, depinde şi de valoarea sportivilor, dar despre asta vorbim atunci când spunem de sport de performanţă, de progres. Am avut finală acum două ediţii de Jocuri Olimpice, am avut la ultima ediţie un loc patru şi trei finale. Este normal să ne dorim mai mult şi există şi potenţial în cazul lui lui David (Popovici). Acum, bineînţeles, există potenţial la ambele probe, dar ştim cu toţii că Jocurile Olimpice sunt diferite faţă de alte competiţii şi acum nu ştim nici ceilalţi sportivi la ce nivel se află. Important este să fie măcar o medalie. David o să înceapă cu proba de 200 m liber. Este prima probă la care el participă şi eu cred că în ambele probe are şanse. Acum depinde foarte mult şi de adversari şi de forma lor'', a spus Camelia Potec.

Calificarea olimpică la înot s-a făcut pe baza baremurilor, foarte ridicate, şi doar David Popovici (100 şi 200 m liber) şi Vlad Stancu (800 şi 1500 m liber) le-au realizat, în timp ce Rebecca Aimee Diaconescu (200 m liber), vicecampioană europeană de juniori, a primit un loc cotă de universalitate din partea Federaţiei Internaţionale de Nataţie (World Aquatics).

''La noi a fost destul de simplu, pentru că am avut nişte timpi clari pe care sportivii noştri trebuiau să-i înregistreze la competiţiile care erau aprobate de World Aquatics. Am avut competiţii şi în România, şi anul acesta, şi anul anul trecut, competiţii acreditate de World Aquatics ca fiind competiţie de calificare pentru Jocurile Olimpice. Chiar la competiţia de anul trecut s-a calificat David Popovici şi speram ca şi anul acesta să mai avem la campionatele noastre naţionale un sportiv calificat şi iată putem spune că au fost foarte aproape atât Denis Popescu, cât şi Aissia Prisecariu. Au mai fost şi alte competiţii la care noi am participat cu sportivi în vederea calificării pentru JO, dar din păcate au fost doar doi, cum spuneam, David Popovici şi Vlad Stancu. Nu am fost dezamăgită, timpii au fost foarte puternici, sportivii noştri au fost foarte aproape la o zecime şi la jumătate de secundă, chiar mai puţin de jumătate de secundă acum la ultima competiţie, în cazul Aissiei, la 200 m spate, deci au fost foarte aproape.

Denis a şi suferit o accidentare, şi pentru că s-a terminat procesul de calificare, are nevoie de o operaţie, dar din punctul nostru de vedere sportivii au dat tot ce au putut, au fost acolo, sunt tineri, avem şi o generaţie tânără care dă speranţe pentru următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice. Important este ca ei să fie sănătoşi şi iată că în cazul lui Denis îi oferim toată toată susţinerea, iar el îşi doreşte să se întoarcă în bazin în luna septembrie-octombrie după recuperarea în urma operaţiei şi să înceapă pregătirea pentru următoarele competiţii şi bineînţeles pentru următorul ciclu olimpic. Toate competiţiile duc în în direcţia Jocurilor Olimpice din 2028, deci nu avem ce să le reproşăm. Timpii pe care trebuiau să-i înoate, sunt nişte timpi foarte greu de îndeplinit. Ca urmare, sunt foarte multe ţări care care vin tot aşa cu doi-trei sportivi şi foarte multe ţări care merg doar pe bază de de invitaţie, aşa cum am primit şi noi în cadrul fetelor'', a declarat campioana olimpică de la Atena (200 m liber).

Ştafeta de 4x100 m băieţi, cu David Popovici, George-Adrian Raţiu, Alexandru-Richard Szilagyi, Patrick-Sebastian Dinu, în componenţă, a ocupat locul cinci la Europenele de la Belgrad şi ar fi putut prinde calificarea olimpică.

''Băieţii, aproape toţi din ştafetă, au înotat bine, a fost şi o verigă mai puţin în formă să spun aşa. Au fost acolo pe locul cinci la la Europene. Eu credeam şi speram că aveau potenţial de medalie, dar din păcate n-a ieşit. Oricum au muncit foarte mult şi progresul a fost foarte mare pentru pentru toţi cei care s-au calificat la această ştafetă. Din păcate, n-a fost să fie, a fost şi complicat pentru că doi dintre sportivi s-au antrenat în Statele Unite, s-au întâlnit foarte rar şi e foarte greu să faci o echipă atunci când colegii nu prea se văd sau nu prea înoată împreună sau nu prea reuşesc să fie o echipă aşa cum ar trebui la ştafete, ca la sporturile de echipă. E nevoie ca ei să se vadă şi să se cunoască unul pe celălalt pentru a face o echipă bună şi performantă în competiţie'', a precizat Potec.

Camelia Potec: "David Popovici este într-o formă bună. Vlad Stancu a fost într-o perioadă mai dificilă"

Campionatele Europene au dovedit că David Popovici, învingător la 100 şi 200 m liber cu timpi foarte buni, este pe drumul cel bun pentru Paris, dar Vlad Stancu, care şi-a schimbat antrenorul, nu se ridică încă la nivelul lui cel mai bun.

''În cazul lui David, aţi văzut şi rezultatele la Campionatele Europene, el este într-o formă bună. Totul decurge conform planului de pregătire, este exact unde îşi doreşte şi unde şi-a dorit în această perioadă. Sperăm să îi iasă obiectivul pe care îl are şi îl avem cu toţii, de la nataţie, la Jocurile Olimpice. În ceea ce îl priveşte pe Vlad, el şi-a schimbat antrenorul (Iulia Becheru) în ultimele două luni, adică după Campionatele Naţionale de la Otopeni, şi a fost într-o perioadă mai dificilă. Acum lucrează cu Eduard Căşlaru, a fost plecat în două cantonamente, inclusiv unul la înălţime, în toată această perioadă şi noi sperăm că că o să fie bine şi el la Jocurile Olimpice. Iar în ceea ce o priveşte pe Rebecca, aşa cum ştiţi şi cum aţi văzut, e vicecampioană europeană de juniori, înoată bine, progresează şi eu zic că poate înota mai mai bine la Jocurile Olimpice'', a adăugat preşedinta Federaţiei de nataţie.

Camelia Potec: "David, în momentul de faţă, n-are nevoie de sfaturi, are nevoie de linişte"

În acest an se împlinesc 20 de ani de la ultimele medalii cucerite de înotul românesc la Jocurile Olimpice, prin Camelia Potec (aur la 200 m liber) şi Răzvan Ionuţ Florea (bronz la 200 m spate), ambele la JO 2004, de la Atena.

Potec, deşi are experienţa unei medalii olimpice de aur, a spus că evită să-i dea sfaturi lui David Popovici: ''Eu nu-mi permit în momentul de faţă să dau sfaturi, pentru că sunt mai puţin de două săptămâni până la începerea Jocurilor Olimpice. David, în momentul de faţă, n-are nevoie de sfaturi, are nevoie de  linişte, are nevoie să îşi atingă forma sportivă şi bineînţeles că, în ceea ce priveşte experienţa unui sportiv la Jocurile Olimpice, aici sunt foarte liniştită, pentru că David are deja experienţa participării la la Jocurile Olimpice, a fost la la Tokyo şi cu siguranţă că abordarea pe care o va avea va fi una profesionistă. Va fi una în care se va duce acolo cu un obiectiv clar, iar potenţialul pe care îl are de a înota foarte repede este unul extrem  de mare''.

Competiţiile şi pregătirea sportivilor au topit tot bugetul FRNPM încă de la jumătatea anului.

''În ceea ce priveşte bugetul, n-aş vrea să vorbesc acum, pentru că anul nu s-a încheiat, suntem la jumătatea lui. Am primit un buget pentru o jumătate de an. Am încercat să acoperim cât am putut din cheltuielile din acest an, iar pentru restul pe care nu am putut să-l acoperim din bugetul de la ANS, am făcut cerere de finanţare la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Ne-am descurcat inclusiv să ducem echipa aceea numeroasă de sportivi calificaţi la Europenele de juniori de acum câteva săptămâni, 24 de sportivi, plus stafful, am depăşit un număr de 30 de de oameni care au fost la la Campionatele Europene. A fost o calificare record ca număr de de persoane. Am avut peste 20 de de finale (patru medalii de aur, două de argint şi una de bronz - n.r.) şi ar fi fost păcat să nu îi putem duce pe toţi, dar din bugetul ANS şi cu sprijinul COSR nu putem să spunem că am lăsat pe cineva acasă din cauza bugetului sau că nu am sprijinit pe cineva anume, că nu am avut finanţare. Este clar că în momentul de faţă suntem pe zero şi în luna iulie nu avem absolut niciun niciun leu pentru pregătire, dar o mare parte din sportivi vor fi în vacanţă, iar cei care se întorc în pregătire, noi sperăm să îi putem finanţa dintr-un buget pe care să-l primim zilele acestea pentru a doua parte anului'', a precizat şefa nataţiei româneşti.

Potec nu a vrut să facă speculaţii despre impactul pozitiv pe care îl va aduce o medalie olimpică sau două asupra înotului românesc, dar a remarcat şi o serie de lucruri mai puţin pozitive: ''Aş vrea să vorbim de un lucru clar şi concret, dar eu sunt aproape convinsă că totul o să fie bine. E clar că înotul atrage, este clar că avem un număr din ce în ce mai mare de sportivi care vin către acest sport, dar cu  siguranţă că avem şi minusuri şi unul dintre ele este faptul că cel puţin generaţia de la categoria 12-13 ani a avut de suferit pentru că este generaţia din perioada pandemiei, atunci când aveau nouă-zece şi când foarte mulţi s-au lăsat. Avem un număr mic de copii de 12-13 ani şi dacă la peste 14 ani putem să spunem că avem o generaţie extraordinară care ne de speranţe pentru 2028, în momentul de faţă categoria de 12-13 ani este un pic in suferinţă. Noi suntem aici ca să oferim copiilor sprijin, antrenorilor şi tuturor membrilor care vor să facă performanţă şi să se implice. Este clar că fenomenul David Popovici atrage foarte mulţi copii către bazine şi asta ne bucură în momentul de faţă, pentru că şi antrenorii, cluburile au o bază de selecţie mai mare şi automat şi noi care ne ocupăm cu marea performanţă avem de unde  alege. O altă problemă şi o altă situaţie cu care ne confruntăm sunt preţurile mari la bazine şi mai ales la cele private. Noi credem că oraşele, cel puţin oraşele mai mari, care dispun de bazine, ar trebui să ofere sau să vină cu mai multe programe de iniţiere gratuită pe la şcoli, grădiniţe sau în medii defavorizate, pentru că în primul rând, înotul este despre siguranţă şi despre salvarea vieţii, după care, bineînţeles, sănătate şi dacă este cazul o performanţă''

Camelia Potec a estimat că România poate avea o clasare mai bună de locul 46, obţinut în clasamentul pe naţiuni la JO 2020, iar prognoza de 5-7 medalii a COSR este cea mai realistă: ''Da, eu cred că vom fi pe un loc mai mai bun. Am văzut că şi colegii mei de la alte sporturi sunt optimişti şi au încredere foarte mare în sportivii lor calificaţi. Acum, bineînţeles, ne dorim ca toţi sportivii care s-au calificat, şi am spus de la început că numărul sportivilor va depăşi suta de calificaţi, să se acomodeze, toată lumea să fie într-o formă bună şi să reuşească să îşi depăşească obiectivele propuse. Eu fac parte din COSR şi absolut toţi cei care suntem în Comitetul Executiv ne-am spus părerea şi am fost de acord în unanimitate cu obiectivul de 5-7 medalii. Iulie o să fie luna în care trebuie să arătăm lumii cine suntem şi sperăm să fim acolo printre cei mai buni''

La înot, bilanţul olimpic este de nouă medalii, trei de aur, două de argint şi patru de bronz. Ultimii medaliaţi sunt Camelia Potec, actuala preşedintă a FRNPM (aur la 200 m liber) şi Răzvan Ionuţ Florea (bronz la 200 m spate), ambii la JO 2004 de la Atena.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!