VIDEO Campioana olimpică Franța, de nerecunoscut! Rezultatele turneului de handbal de la JO 2024

Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 nationala de handbal a Danemarcei nationala de handbal a Frantei JO 2024
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 28 Iulie 2024, 11:18
Data actualizarii: Duminica 28 Iulie 2024, 12:11

În meciul de debut, francezii au avut un adversar tare, Danemarca, singura echipă care le-a întrerupt dominația olimpică la ultimele ediții.

Echipa masculină de handbal a Franţei, campioana olimpică en titre, a fost învinsă fără drept de apel de selecţionata Danemarcei (scor 29-37), sâmbătă seara, în meciul de debut la Jocurile Olimpice de la Paris.

În acel duel între câştigătoarele ultimelor patru turnee olimpice (Franţa în 2008, 2012 şi 2021, Danemarca în 2016), handbaliştii danezi, actualii campioni mondiali, au dominat cu autoritate ostilităţile, confirmându-şi statutul de favoriţi la câştigarea aurului olimpic.

Tot în Grupa B a competiţiei, Norvegia a dispus cu 36-31 de Argentina, campioana panamericană, în timp ce Egiptul a învins Ungaria cu 35-32.

Sâmbătă s-au disputat primele meciuri şi în Grupa A a turneului olimpic masculin de handbal, încheiate cu următoarele rezultate: Croaţia - Japonia 30-29, Spania - Slovenia 25-22 şi Germania - Suedia 30-27.

Echipele clasate pe primele patru locuri în cele două grupe se califică în sferturile de finală. Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!