FOTO Cătălina Ponor, reacție extraordinară după ce România s-a calificat în finala feminină pe echipe
-
România s-a calificat în finala feminină pe echipe la gimnastică artistică, duminică, la Jocurile Olimpice de la Paris, la 12 ani de la precedenta sa participare.
Tricolorele au prins ultima poziţie care ducea în finală (opt), cu 159,497 puncte, după ce au evolua în prima subdiviziune. Finala feminină pe echipe va avea loc pe 30 iulie (19:15), pe 1 august este programată finala la individual compus (19:15), iar pe 5 august se vor desfăşura finalele la bârnă (13:38) şi sol (15:23).
România, calificată în finala pe echipe la gimnastică
Ultima finală în care a echipa echipa feminină a României a fost la JO 2012, la Londra, unde a obţinut medaliile de bronz.
Marea campioană Cătălina Ponor, acum expert Eurosport, a vorbit despre performanța fetelor. Tripla campioană olimpică de la Atena 2004 a spus pentru Eurosport și ce așteptări are de la finala de marți seara, dar a abordat și un subiect care a stârnit mereu reacții: liderul din echipă.
Cătălina Ponor: "Dacă ne luăm strict după rezultatele de până acum, aș zice că Sabrina Voinea poate fi lider al echipei"
Cătălin Ponor despre evoluția lui Andrei Muntean: "Andrei a făcut exercițiul pe care el l-a lucrat ani de zile în sala de antrenament. În sport, indiferent cât de bine faci un exercițiu, întotdeauna este loc de mai bine și cred că așa a fost și în cazul lui"
Cătălina Ponor despre evoluția echipei feminine: "Am urmărit cu emoție și mă bucur din suflet că fetele au reușit să se califice în finală! Este o mare realizare, după 12 ani de absență și sunt sigură că și ele sunt foarte fericite și mândre de această performanță"
Cătălina Ponor despre ce așteptări are mai departe și cine e lider în echipă: "Ele sunt singurele care pot avea așteptări, să fie cât mai pretențioase și să își dorească cât mai mult de la performanța lor. Dacă ne luăm strict după rezultatele de până acum, aș zice că Sabrina Voinea poate fi lider al echipei. Însă antrenorii sunt cei care decid: de exemplu la noi, în 2004, nu exista un top, toate eram egale"
Simone Biles și colegele ei au dominat calificările
Echipa Statelor Unite, condusă de vedeta Simone Biles, a dominat calificările, totalizând 172,296 puncte. Celelalte finaliste sunt Italia (166,861), China (166,628), Brazilia (166,499), Japonia (162,196), Canada (161,563) şi Marea Britanie (160,830).
Biles a fost cea mai bună la individual, cu 59,566 puncte, dar în finală s-a calificat şi Ana Maria Bărbosu, cu al 16-lea total (53,533), luându-le în considerare şi pe Chiles (SUA) şi Iorio (Italia), care nu au prins finala, echipele lor având deja câte două reprezentante.
Sabrina Maneca Voinea s-a calificat în finalele de la bârnă şi sol, iar Ana Bărbosu a prins finala de la sol. Sabrina Maneca Voinea a primit nota 14,000 la bârnă (a cincea în calificări), iar Ana Maria Bărbosu a fost a 17-a, cu 13,533 puncte, Amalia Ghigoarţă este a 30-a (13,266), iar Lilia Cosman a 41-a (12,833).
La sol, Sabrina Maneca Voinea a fost notată cu 13,800 (a patra), Ana Maria Bărbosu a fost a 8-a (13,600), Amalia Ghigoarţă, a 16-a (13,333), iar Lilia Cosman, a 53-a (12,466).
Bărbosu a fost a 15-a la sărituri, cu o medie de 13,633, iar Amalia Ghigoarţă a 43-a la paralele 13,066. La paralele au mai evoluat Bărbosu (12,600 - 57), Lilia Cosman (11,333 - 76) şi Andreea Preda (10,933 - 79).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News