FOTO Ce scriu spaniolii de la Marca după ce au văzut-o pe Nadia Comăneci lângă Rafael Nadal la ceremonia de deschidere de la Paris 2024
Ceremonie de deschidere plină de surprize la Paris. Festivitatea a durat patru ore, iar Nadia Comăneci a fost printre protagoniste.
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris s-a desfășurat vineri seară, pe Sena, iar în prim-plan a fost și Zeița de la Montreal, Nadia Comăneci.
Cum a denumit Marca barca în care s-a aflat și Nadia Comăneci la ceremonia de deschidere de la Paris 2024
Fosta mare gimnastă și-a făcut apariția spre finalul festivității. Rafael Nadal a preluat pe un podium Torța Olimpică de la Zinedine Zidane, apoi a mers într-o barcă în care era așteptat de Nadia Comăneci, Serena Williams și Carl Lewis.
Pe o ploaie măruntă, Nadia a zâmbit și a fost aplaudată de toți spectatorii aflați la ceremonie, iar șalupa s-a îndreptat către un alt 'reper' în care ștafeta a fost preluată de Amelie Mauresmo. Fosta jucătoare de tenis i-a predat apoi Torța Olimpică lui Tony Parker.
Spaniolii de la Marca au evocat momentul. Barca legendelor, a titrat Marca. 'După ce a mers câțiva metri și a coborât câteva trepte, Nadal s-a urcat într-o barcă alături de Carl Lewis, Nadia Comaneci și Serena Williams. Barca legendelor a purtat flacăra olimpică de-a lungul Senei până când a fost predată franțuzoaicei Amélie Mauresmo, câștigătoare a 22 de titluri", a scris Marca.
- Fotografii: Imago
Medaliile Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice
Aur la Montreal 1976 - individual compus
Aur la Montreal 1976 - paralele inegale
Aur la Montreal 1976 - bârnă
Aur la Montreal 1976 - sol
Argint la Montreal 1976 - cu echipa
Aur la Moscova 1980 - bârnă
Aur la Moscova 1980 - sol
Argint la Moscova 1980 - echipe
Argint la Moscova 1980 - individual compus
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News