David Popovici l-a impresionat pe Răzvan Florea. Care a fost momentul decisiv din finala de la 200 m liber
David Popovici și-a realizat un prim obiectiv la Paris: aurul la 200 m liber.
David Popovici a obținut astfel prima medalie pentru lotul României la ediția de la Paris, iar performanța sa a fost tratată pe larg de presa internațională.
Laudele au venit și de la specialiștii din România. Medaliat cu bronz la Atena, Răzvan Florea a comentat succesul lui Popovici și a evidențiat cadrele esențiale ale cursei de luni seara.
David Popovici l-a impresionat pe Răzvan Florea. Care a fost momentul decisiv din finala de la 200 m liber
Răzvan Florea speră că sportivul de 19 ani s-a recuperat şi este pregătit pentru calificările de la 100 de metri, de marţi. Elevul lui Adi Rădulescu a avut azi al treilea timp din serii la 100 m liber.
Semifinalele au loc în această seară, după ora 21:00.
"Ieri am trăit o bucurie enormă, eu m-am bucurat extraordinar. David a reuşit să câştige aurul, este un deschizător de drum pentru mulţi alţi sportivi pe viitor. A fost o cursă atipică, nu m-am aşteptat să fie atât de strânsă, poate nici David nu se aştepta. A fost cu final fericit pentru România. Tehnic, David a plecat tare ca de obicei, dar incredibil de tare au plecat şi ali doi-trei finalişti, şi de aici probabil s-au schimbat planurile pentru fiecare.
A fost o cursă de care pe care, mulţi şi-au dorit să câştige în faţa lui David, dar el şi-a păstrat calmul, sper să fi avut planul de cursă cum l-am văzut aseară, sosirea a fost perfectă pentru el. Sunt convins că astăzi la 100 de metri va fi o probă de control pentru el, iar greul începe în semifinale.
Sper să-şi fi revenit, ieri nu a fost o cursă uşoară, şi azi să vedem un David proaspăt, dar fiind cursa mai scurtă, va fi mai greu. Orice greşeală în această probă se plăteşte mai mult ca în proba de 200. Sunt convins că este mai degajat după cursa de ieri, sunt convins că va fi pus la punct pentru 100 metri liber.", a declarat Răzvan Florea, la Digi24, potrivit news.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News