Federația Română de Gimnastică sare în apărarea Nadiei Comăneci în scandalul iscat după finala olimpică la sol 

Federația Română de Gimnastică sare în apărarea Nadiei Comăneci în scandalul iscat după finala olimpică la sol  JO 2024

Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, luni, într-un comunicat, că propunerea ca medalia de bronz la sol să fie acordată tuturor celor trei sportive, Jordan Chiles, Ana-Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca-Voinea, a fost lansată de avocaţii săi.

”Federaţia Română de Gimnastică a luat act de acuzaţiile internaţionale şi doreşte să clarifice anumite aspecte extrem de importante prin intermediul acestui comunicat de presă. Iniţiativa de acordare a medaliei de bronz tuturor celor trei sportive, Jordan Chiles, Ana-Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca-Voinea, a fost propusă de avocaţii Federaţiei Române de Gimnastică, cu aprobarea prealabilă a Federaţiei.

Conducerea Federaţiei Române de Gimnastică (FRG), prin reprezentanţii săi, a luat toate demersurile necesare pentru a ajunge la acest consens. Subliniem faptul că anumite solicitări au fost făcute de partea americană pentru atingerea acestui obiectiv, iar partea noastră a respectat în mod constant aceste solicitări, fapt apreciat de reprezentantul american. În toată această perioadă, FRG a fost susţinută de Nadia Comăneci pentru a ajunge la un consens corect pentru toţi sportivii, având în vedere dificultăţile tehnice întâmpinate de Federaţia Internaţională de Gimnastică.

FRG, împreună cu partenerii săi, a căutat întotdeauna soluţionarea acestei dispute într-un mod care să arate respect şi apreciere pentru sportivii implicaţi”, a precizat FRG.

Apel din partea Federației Române de Gimnastică

Forul român a cerut comunităţii de gimnastică să pună capăt atacurilor care le vizează pe cele trei gimnaste, dar şi pe Nadia Comăneci.

”Facem apel la întreaga comunitate de gimnastică, atât din ţară, cât şi din străinătate, să pună STOP atacurilor împotriva gimnastelor Jordan Chiles, Ana-Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca-Voinea, şi în special împotriva Nadiei Comăneci, al cărei sprijin a fost întotdeauna în favoarea tuturor celor trei sportive /trei medalii. FRG nu a fost niciodată de acord să ia o medalie”, se arată în comunicatul FRG.

Federaţia Internaţională de Gimnastică a confirmat, sâmbătă seară, că Ana Maria Bărbosu primeşte medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, ca urmare a deciziei Diviziei Ad Hoc a TAS. TAS a admis doar contestaţia gimnastei Ana Maria Bărbosu, nu şi a Sabrinei Voinea.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!