Furios, rivalul lui David Popovici a părăsit Satul Olimpic din Paris. Care e motivul
Jocurile Olimpice de la Paris îl au în distribuție la înot și pe David Popovici, star al natației mondiale.
Şase înotători sud-coreeni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris au părăsit Satul Olimpic şi s-au mutat într-un hotel situat în apropierea arenei care va găzdui probele de nataţie, pentru a evita problemele legate de transport, a declarat preşedintele Federaţiei sud-coreene de înot (KSF), Chong Chang-hoon.
Rivalul lui David Popovici a plecat din Satul Olimpic
Acesta a subliniat că înotătorii din echipa masculină de ştafetă 4x200 m liber a ţării sale s-au mutat într-un hotel aflat la o plimbare de cinci minute de La Defense Arena, care va găzdui întrecerile de înot, scrie Agerpres.
Chong a primit plângeri că autobuzele pe care le foloseau înotătorii pentru a ajunge la arenă nu aveau aer condiţionat, în timp ce geamurile erau blocate, în condiţiile în care Satul Olimpic se află la aproape 12 km de arena de înot.
"Vrem doar să ne asigurăm că va fi măcar puţin mai confortabil", a spus Chong.
Printre înotătorii care s-au mutat se află Kim Woo-min şi Hwang Sun-woo, care au aurul la 400 m liber şi, respectiv, 200 m liber, la Campionatele Mondiale de la Doha, la începutul acestui an.
Hwang Sun-woo (foto, sus) este unul dintre principalii rivali ai românului David Popovici în lupta pentru titlul olimpic la 200 m liber.
David Popovici a decis de mult timp să nu locuiască în Satul Olimpic
David Popovici a ales încă de la început să se cazeze în afara Satului Olimpic, anticipând problemele legate de transportul din capitala Franţei.
"David Popovici este foarte bine, se concentrează pe ceea ce are de făcut. A avut strategia proprie de a rămâne concentrat pe ce are de făcut aici la Paris. David stă mai aproape de bazin, pentru că există, după cum aţi auzit, probleme mari cu transportul. Avem sportivi care au făcut ore întregi până la baza sportivă, până la bazinul de înot, sunt şi sportivi care s-au pierdut prin Paris, pentru că au fost maşini care nu au găsit drumul spre Satul Olimpic.
Au fost sportivi care s-au văitat că au stat ore întregi şi în autobuze sau autocare dintr-o parte în alta. Cred că a fost o decizie bună ca el să stea mai aproape, stă într-un loc ferit, liniştit, un fel de cămin. Aşa fac mulţi sportivi, chiar în hotelul în care stau eu stă echipa de tenis de masă a Japoniei. Sunt multe echipe care au decis să îşi ducă sportivii aproape de baze. Nu suntem unici, atunci când te gândeşti la performanţă, te gândeşti la anumite condiţii care să nu te influenţeze negativ în drumul acesta către performanţă", a explicat Camelia Potec, preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News