Jaqueline Cristian, fabuloasă la JO! Cronica meciului în care a învins favorita gazdelor și 7.000 de francezi ostili

Jaqueline Cristian, fabuloasă la JO! Cronica meciului în care a învins favorita gazdelor și 7.000 de francezi ostili JO 2024

Jaqueline Cristian (26 de ain, 61 WTA) a dat lovitura, sâmbătă, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Jaqueline Cristian, fabuloasă la JO! 

Românca s-a calificat entuziasmant în turul al doilea după aproape dtrei ore de luptă și o revenire de la 0-1 la seturi cu Caroline Garcia (31 de ani, 25 WTA).

A fost 5-7, 6-3, 6-4 pentru Jaqueline, care s-a luptat cu o adversară redutabilă și un ublic ostil și care și-a asigurat un meci de gală în turul următor, fie cu japoneza Naomi Osaka, fie cu germanca Angelique Kerber.

  • Jaq 2

La 26 de ani, Jaqueline Cristian a fost nevoită să-și facă debutul la o ediție a Jocurilor Olimpice la doar 48 de ore după ce a jucat în sferturile de finală de la WTA Iași.

Susținută din tribune de Virginia Ruzici,  Elisabeta Lipă, Horia Tecău, Monica Niculescu și Ana Bogdan, a 61-a jucătoare a lumii nu a avut de înfruntat doar o adversară redutabilă, ci și o atmosferă ostilă făcută de cei aproximativ 7.000 de fani francezi veniți pe "Suzanne Lenglen" pentru a o încuraja pe adversara sa. Una cu care s-a obișnuit repede, tracul unui meci pe a doua cea mai mare arenă de tenis de la Paris neavând loc în mintea lui "Jaq".

Backhand-ul lui Garcia a decis primul set

Startul într-o asemenea confruntare e crucial mai ales dacă pleci cu șansa a doua la câștigarea ei și ai în față o jucătoare ofensivă, despre care știi că va pune presiune de la început și va vrea să activeze publicul pentru a-ți crea probleme. Calmă, atentă la ce are de făcut, mereu cu ochii pe minge și într-o dispoziție fizică bună, Cristian nu s-a lăsat intimidată nici de spectatori, nici de numele adversarei (fost 4 WTA la simplu și fost 2 WTA la dublu), și-a văzut de joc și a stat aproape de Garcia până la 3-3.

Mijlocul primului set a adus și primele lovituri în aura adversarei. Break-ul a venit în primă fază în contul lui "Caro" după un game modest al româncei, apoi situația s-a repetat și Cristian a egalat la patru, a profitat de moment și a revenit la conducere.

De la 4-5, însă, fosta câștigătoare a Turneului Campioanelor din 2022 a accesat un tenis ofensiv foarte exact, a redus din timpul de reacție al româncei și a fugit cu primul set. Unul în care backhand-ul, lovitura sa mai slabă, a făcut diferența în game-ul 11, când Garcia a reușit patru lovituri câștigătoare înainte de a-și asigua manșa pe propriul serviciu.

Ce replică dă Jaqueline!

A pierde un set în care te-ai luptat timp de 54 de minute de la egal la egal cu favorita 17 nu e nici el un scenariu pe care ți l-ai dori, dar versiunea din 2024 a lui Cristian, una matură și obișnuită cu meciurile tari, a știut cum să gestioneze o situație complicată. Mai întâi prin oprirea seriei de trei game-uri consecutive a adversarei, apoi prin creșterea treptată a intensității și capacității de a rezista în punctele lungi.

Mai alertă, mereu pozitivă, reprezentanta României și-a așteptat șansa și aceasta a venit la 3-2, când Garcia a traversat un game foarte slab pe propriul serviciu și i-a permis să preia conducerea în setul secund. 

Imediat, Jaqueline a confirmat break-ul, i-a păstrat nivelul foarte bun din ultimele game-uri și a rămas în față până la final: 6-3 pentru intrarea într-un decisiv în care calculele hârtiei nu mai contau la fel de mult și în care era de așteptat ca favorita gazdelor să implice și spectatorii în lupta pe care o avea de dus. 

Nervi de oțel și victorie în fața a 7.000 de francezi ostili!

Din nou, startul de manșă devine esențial și din nou Cristian se ridică la înălțimea momentului: break în primul game pentru a trece în față, pumnul strâns către lojă și senzația că face lucrurile așa cum trebuie făcute. Experimentată, trecută prin multe partide pe muchie de cuțit, franțuzoaica a simțit imediat pericolul, a contraatac pentru 1-1 și a cerut insistent sprijinul compatrioților săi. Care s-au ridicat la unison și au scandat un "Allez, Caro!" prelungit.

Și ce răspuns din partea lui Jaqueline, care a știut să ignore publicul și nu a lăsat-o pe oponenta sa să o atragă într-un joc psihologic din care ar fi avut doar de pierdut. Joc excelent la retur pentru un nou break, apoi o tactică simplă, aceea de a evita forehand-ul franțuzoaicei, au dus-o pe româncă spre 4-2. Cu tabela de partea sa, Jaqueline a forțat desprinderea decisivă, a avut două mingi de 5-2, ambele salvate de franțuzoaică grație unor atacuri bune, și scorul s-a srâns la 4-3. Presiunea se muta din nou pe umerii compatrioatei noastrei.

A urmat un game solid, așa cum au fost majoritatea pe propriul serviciu în setul al treilea, și Garcia a redevenit cea care trebuie să răspundă întrebărilor venite de dincolo de fileu. În game-ul nouă a apărut și prima minge de meci, salvată de Caroline, dar și tactica franțuzoaicei de a crea un moment favorabil cu ajutorul fanilor săi. Au venit ole-uri în tribune, totul pentru a o face pe Jaqueline să cedeze sub presiune.

Însă românca a trecut un test al maturității și al nervilor, a servit excelent în start de game, a creat cu forehand-ul și, la a treia minge de meci, a închis thriller-ul de pe Lenglen cu 5-7, 6-3, 6-4.

Eleva spaniolului Javier Marti obține, astfel, una dintre marile victorii ale carierei, demonstrează tărie mentală și un joc complex, iar răsplata e pe măsură. În turul al doilea, Cristian va da peste Naomi Osaka sau Angelique Kerber, ambele foste câștigătoare de Grand Slam și ocupante ale locului 1 mondial.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!