JO 2024 | Medalii onorifice pentru sportivii ucraineni
Jocurile Olimpice de la Paris 2024 au debutat vineri, 26 iulie, cu ceremonia de deschidere.
Anne Hidalgo, primarul Parisului, oraşul gazdă al Jocurilor Olimpice 2024, a premiat joi doi sportivi ucraineni, cărora le-a acordat cea mai înaltă distincţie a capitalei Franţei şi a adus un omagiu celor 489 de sportivi ucraineni care au murit de la începutul ofensivei ruse în 2022, informează AFP.
"Luptaţi pentru onoarea Ucrainei", a declarat aleasa socialistă în timpul unei recepţii la Primărie, în prezenţa a aproximativ treizeci de sportivi ucraineni.
Printre aceştia, canotoarea Anastasia Kojenkova, campioană olimpică la patru vâsle în 2012 la Londra, şi săritorul în apă Oleksi Sereda, clasat pe locul al cincilea în finala de la platformă sincron, cărora primarul Parisului le-a înmânat medalia Grand Vermeil a capitalei franceze, "în semn de recunoaştere şi prietenie" şi pentru a le arăta ucrainenilor că "nu sunt singuri".
Sprijinind Ucraina încă de la începutul invaziei, primarul Parisului l-a primit pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la începutul lunii iunie.
"Ucraina a rezistat în toţi aceşti doi ani şi jumătate, iar steagul ucrainean este arborat în timpul acestor Jocuri Olimpice", a declarat ministrul ucrainean al Sportului, Matvîi Bidnîi, fost campion la culturism, prezent la recepţie.
Delegaţia ucraineană a reamintit că 489 dintre sportivii săi au murit de la începutul invaziei ruse.
Ucraina, reprezentată de 140 de sportivi la Paris, a câştigat până acum două medalii. La Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, ucrainenii au cucerit 19 medalii.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News