Jordan Chiles, prima reacție amplă după ce i-a fost luată medalia: "Decizie injustă! Mă voi asigura că se va face dreptate"

Jordan Chiles, prima reacție amplă după ce i-a fost luată medalia: Decizie injustă! Mă voi asigura că se va face dreptate JO 2024

Gimnasta americană Jordan Chiles (23 de ani) s-a aflat în mijlocul unei controverse după finala de la sol a Jocurilor Olimpice de la Paris. 

Jordan Chiles a pierdut medalia de bronz obținută în finala de la sol după un apel făcut la TAS de România. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a ajuns la concluzia că americanii au făcut contestație la nota obținută de Chiles cu patru secunde mai târziu decât timpul regulamentar.

Jordan Chiles, prima reacție amplă după ce i-a fost luată medalia de la JO 2024

Din acest motiv, Chiles a revenit la nota inițială obținută în finala de la sol și a coborât pe locul 5. De această situație a profitat Ana Maria Bărbosu, sportiva din România care a urcat pe 3 și își va primi medalia de bronz într-o ceremonie specială, vineri, pe esplanada Casei Olimpice din București.

Imediat după decizia TAS, Jordan Chiles a anunțat că se retrage pentru o perioadă de pe rețelele sociale "pentru sănătatea sa mintală". Vineri seară, gimnasta din SUA a revenit cu un comunicat pe Twitter în care descrie decizia Tribunalului drept "o veste devastatoare".

Chiles susține că decizia TAS este nedreaptă și că va depune toate eforturile "pentru a se face dreptate". Gimnasta aduce în discuție și atacurile cu tentă rasistă la care a fost supusă pe rețelele sociale în ultimele zile.

"Sunt copleșită de dragostea primită în ultimele zile. Sunt incredibil de recunoscătoare familiei mele, colegilor, antrenorilor, fanilor, celor de la USAG și USOPC pentru susținerea lor fermă în această perioadă dificilă. În timp ce sărbătoream realizările de la Jocurile Olimpice, am aflat vestea devastătoare potrivit căreia medalia de bronz mi-a fost luată. Am avut încredere în apelul făcut de USAG cu dovezi concludente care arătau că punctajul meu a respectat toate regulie. Recursul nu a avut succes.

Nu am cuvinte. Decizia mi se pare injustă și vine ca o lovitură semnificativă nu numai pentru mine, ci pentru toți cei care m-au susținut în această călătorie. Pe lângă această mâhnire, se adaugă și atacurile cu tentă rasistă de pe rețelele sociale, care sunt greșite și extrem de dureroase. Eu am dat totul pentru acest sport și sunt mândră să îmi reprezint cultura și țara.

Nu mă voi abate niciodată de la valorile mele, acelea de a concura cu integritate, de a mă strădui să găsesc excelență, de a susține sportivitatea și regulile. M-am mândrit că am putut aclama pe toată lumea, indiferent de echipa din care face parte sau de țara din care provine. 

Acum mă confrunt cu unul dintre cele mai provocatoare momente din cariera mea. Credeți-mă când vă spun că am avut multe până acum. Voi înfrunta această provocare așa cum am făcut-o și cu altele și voi depune toate eforturile pentru a mă asigura că se face dreptate. La finalul acestui drum, cred că oamenii care se află în control vor face ceea ce este corect", a transmis Jordan Chiles.

Ana Maria Bărbosu primește vineri medalia de bronz: "Nu este aceeași medalie pe care a primit-o Jordan Chiles"

"Vineri, 16 august, începând cu ora 15:30, va avea loc ceremonia de înmânare a medaliei olimpice de bronz gimnastei Ana Maria Bărbosu. 

Medalia va fi înmânată de Octavian Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic pentru România, și de Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, în cadrul unui eveniment care va avea loc pe esplanada Casei Olimpice din București.

Nu este aceeași medalie pe care a primit-o Jordan Chiles la festivitatea de premiere din timpul Jocurilor Olimpice", a transmis COSR, joi.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!