Reacția Ecaterinei Szabo după nedreptatea care i s-a făcut Anei Bărbosu la Jocurile Olimpice
Episod revoltător la Jocurile Olimpice de la Paris: ce i s-a întâmplat Anei Bărbosu.
Multipla campioană olimpică Ecaterina Szabo a afirmat, luni, după finala la sol a concursului de gimnastică artistică de la JO 2024, în care Ana Bărbosu a pierdut podiumul în urma contestaţiei SUA, că poate americanii au mai multă şansă, precizând că sportivii români trebuie să facă exerciţii de nota 15 pentru a primi 10.
"Trebuie să fim mai tari, trebuie să fim mai buni ca să avem o medalie, mult mai buni. Îmi aduc aminte că atunci când făceam gimnastică antrenorii mei tot timpul îmi spuneau 'Cati, tu tot timpul trebuie să te pregăteşti pentru 15, ca la concurs să ai 10'. Şi aşa şi este, trebuie să fii deasupra lor cu 10 puncte, ca să ai o medalie. Fiindcă suntem români, poate că americanii au mai multă şansă, nu ştiu ce să spun. Dar trebuie să ne pregătim mult mai mult, să fim de 15, ca să luăm 10", a declarat fosta mare gimnastă română, într-un interviu pentru Agerpres.
Ea a menţionat că a fost "urât" din partea arbitrilor că au acceptat contestaţia americancei Jordan Chiles, iar pe a Sabrinei Voinea au respins-o.
"Mi s-a părut un concurs foarte deschis astăzi, atât la bârnă, cât şi la sol. Greu mental pentru toată lumea şi care a fost mai tare, s-a văzut. Nu ştiu ce s-a întâmplat la sol, asta mi-aş dori şi eu să ştiu, fiindcă eu când am ieşit din sală Ana Bărbosu era pe trei, apoi am făcut doi paşi pe hol şi am auzit că se schimbase. E urât că americancei i-au acceptat contestaţia şi Sabrinei nu. Ce putem spune?", s-a întrebat ea.
"Eu vorbesc ca o simplă fostă sportivă, nu sunt la curent cu codurile de punctaj, dar drept să vă spun eu o vedeam pe Sabrina Voinea pe podium, după execuţia ei şi cu dificultăţile pe care le-a avut şi s-au văzut. Am auzit că nu i s-a acceptat contestaţia. De ce nu i s-a acceptat, iarăşi nu ştiu să vă spun, pentru că nu cunosc toate detaliile. Dar din punctul meu de vedere, Sabrina trebuia să fie pe podium", a adăugat Szabo.
Ea a subliniat că este nevoie de răbdare pentru ca România să cucerească din nou o medalie olimpică la gimnastică.
"Avansăm cu paşi mici în gimnastică, dar siguri. După 12 ani, venim la Olimpiadă şi terminăm pe locul 7, deci sunt nişte paşi care sunt siguri. Important este că avansăm. Cred că trebuie un pic de timp, trebuie răbdare, trebuie să avem încredere în fetiţele acestea, pentru că mi-ar fi foarte greu să cred că ele nu vor să termine pe podium. Deci avem nevoie de răbdare", a subliniat Ecaterina Szabo.
Sportiva română Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul patru la sol, luni, în concursul de gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, în timp ce Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat pe cinci.
Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia.
Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.
Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133). Pentru Andrade este a doua medalie de aur din carieră, după cea din 2021, de la sărituri.
- România nu a mai obţinut o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.
Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 5 la sol, iar Ana Bărbosu pe 4 la sol.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News