OFICIAL Replica Stelei după ce Dinamo și-a prezentat campionii olimpici de la Paris!

Replica Stelei după ce Dinamo și-a prezentat campionii olimpici de la Paris! JO 2024

Cea mai importantă competiție sportivă a lumii s-a încheiat duminică.

”DINAMO, clubul sportiv nr. 1 al României la Jocurile Olimpice de la Paris: cele mai multe medalii și cei mai mulți medaliați”, nu a ezitat să posteze clubul din Ștefan cel Mare pe pagina oficială de Facebook după ce 7 sportivi dinamoviști au devenit campioni olimpici.

Acum a venit și ”reacția” rivalei Steaua:

”Șase medalii cu amprentă roș-albaștră la Paris!

Jocurile Olimpice de la Paris au ajuns la final. Cu 42 de sportivi de la Clubul Steaua București în componență, România s-a clasat pe locul 23 în clasamentul pe națiuni, cu un total de 9 medalii (3 de aur, 4 de argint și 2 de bronz), cel mai bun rezultat al țării noastre la o ediție a Jocurilor Olimpice din ultimii 16 ani!

Steaua, 6 medalii pentru România la JO 2024

Sportivii roș-albaștri au contribuit la șase medalii pentru Team România și au urcat pe podium, după cum urmează:

Simona Radiș, Ioana Vrînceanu, Adriana Adam și Magdalena Rusu, alături de Amalia Bereș, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Roxana Anghel și Victoria Petreanu (canotaj), în proba de 8+1;

Andrei Cornea, alături de Florin Enache (canotaj), în proba de dublu vâsle;

Simona Radiș, alături de Ancuța Bodnar (canotaj), în proba de dublu vâsle;

Ioana Vrînceanu, alături de Roxana Anghel (canotaj), în proba de dublu rame;

Gianina van Groningen, alături de Ionela Cozmiuc (canotaj), în proba de  dublu vâsle categorie ușoară;

Ana Maria Barbosu (gimanstică), la sol”.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!