EXCLUSIV Semnalul primit din partea FIG în ”cazul Sabrina Voinea”! Ce au cerut șefii gimnasticii mondiale
Sabrina Voinea (17 ani) a încheiat pe a cincea poziție în finala la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a fost depunctată pe nedrept.
Dacă nu ar fi fost penalizată pentru o greșeală inexistentă, Sabrina Voinea ar fi câștigat medalia de bronz. Totuși, contestația sa nu a fost admisă, iar medalia de bronz i-a revenit americancei Jordan Chiles, care a făcut contestație și a depășit-o pe Ana Maria Bărbosu, care, după afișarea clasamentului, se afla pe podium și sărbătorea deja performanța obținută.
Răspunsul FIG în cazul Sabrinei Voinea
Federația Română de Gimnastică și Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei Voinea, au depus memorii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne după finala din proba de gimnastică de la Jocurile Olimpice de la Paris.
De altfel, FRG a cerut Federației Internaționale de Gimnastică o analiză detaliată și o justificare pentru felul în care i-au fost acordate Sabrinei Voinea notele la Dificultate și Execuție.
Din informațiile PRO TV și Sport.ro, Federația Internațională de Gimnastică a cerut să aibă la dispoziție câteva ore în plus pentru a-și pregăti răspunsul în cazul Sabrinei Voinea.
Cele două memorii depuse la TAS sunt referitoare la modul în care a fost soluționată contestația depusă de Jordan Chiles după anunțarea clasamentului și la motivul pentru care a fost respinsă contestația depusă de Sabrina Voinea.
Când ar putea veni primul verdict de la TAS
Sabin Gherdan, președintele Asociației Române de Arbitraj Sportiv, a explicat care sunt următorii pași în cazul memoriilor trimise și a dezvăluit când ar putea să vină primul verdict din partea TAS.
"Sunt șanse ca rezultatul să fie modificat în urma contestației care inițial a fost respinsă și acum este atacată în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv, divizia ad-hoc care se află la Paris.
Toate aceste hotărâri sunt publice pe site-ul TAS, iar din cele opt care au fost deja soluționate, în momentul de față una singură a fost admisă. În teorie, sunt șanse ca clasamentul să fie modificat, iar sportiva noastră să primească medalia respectivă.
Procedura este una foarte rapidă. Conform regulilor arbitrale ale TAS, divizia ad-hoc, o soluție ar trebui pronunțată în 24 de ore de la momentul în care s-a înregistrat cererea.
Practic, până la finalul acestei zile ar trebui să avem o soluție. (...) Mă aștept ca în această seară să avem o decizie, dispozitivul hotărârii, nu motivarea. Ulterior, să ne dăm seama ce s-a întâmplat.
Există și un caz excepțional în care Curtea și arbitrii desemnați să judece acest caz consideră că e nevoie de mai multe informații și în acest caz, pot să amâne încă un timp scurt soluționarea cauzei", a declarat oficialul, citat de Euronews.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News