EXCLUSIV Șocată și epuizată! Ana Bărbosu, copleșită după decizia luată de TAS: "Nu am reușit să mă odihnesc tot weekendul" 

Ana Maria Bărbosu a reacționat după decizia Tribunalului de Arbitraj al Sportului (TAS), care i-a acordat medalia de bronz la sol la Jocurile Olimpice de la Paris. 

În urma contestațiilor făcute de Federația Română de Gimnastică și de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Bărbosu a fost desemnată câștigătoarea medaliei de bronz, în timp ce Sabrina Maneca-Voinea, care terminase inițial pe locul patru, a rămas pe aceeași poziție, contestația ei fiind respinsă.

Șocată și epuizată! Ana Bărbosu, copleșită după decizia luată de TAS: "Nu am reușit să mă odihnesc weekendul ăsta" 

Ana Bărbosu a mărturisit că a fost șocată de decizia TAS, neavând mari așteptări în acest sens. Deși bucuroasă de rezultat, Bărbosu a declarat că nu a reușit să se odihnească în weekendul precedent din cauza numeroaselor telefoane primite.

  • Nu Voi Putea Uita Vreodata Promisiunea Facuta De Ana Barbosu La Revenirea In Tara 1

Ana a menționat, de asemenea, că își dorește ca astfel de situații să nu se mai repete în viitor, având în vedere stresul și incertitudinea pe care le-a adus această întâmplare. 

(n.r. - Cum ai primit decizia?) Am primit-o destul de șocată. Nu am avut prea mari așteptări, dar mă bucur că s-a ajuns la un deznodământ fericit. 

(n.r. - Ai reușit să te odihnești sau ai stat cu gândul la medalie?) Nu am reușit să mă odihnesc weekendul acesta din cauza tuturor telefoanelor. Îmi doresc ca, la un moment dat, să am timp să intru într-o vacanță.

Mă bucur, dar în același timp îmi doresc ca această situație să nu mai existe în viitor, pentru că nu a fost o perioadă ușoară nici pentru mine, nici pentru restul fetelor, și o să dureze până o să ne revenim și eu, și ele.

Nu știu ce face Federația Americană de Gimnastică, nici nu am de unde. Nu vreau să comentez nimic”, a declarat Ana Maria Bărbosu, pentru PRO TV și Sport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!