Succes istoric pentru Norvegia, în turneul olimpic la handbal feminin! Performanța reușită de Katrine Lunde
Naţionala de handbal feminin a Norvegiei a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, a treia din palmares.
Reprezentativa nordică a învins în finală pe Franţei, scor 29-21 (15-13). Campioană olimpică la Tokyo, şi-a dublat astfel argintul din 2016.
Performanța Norvegiei este una spectaculoasă, mai ales pentru Katrine Lunde. Portarul de 44 de ani a ajuns la al treilea titlu olimpic, la care se adaugă alte două medalii de bronz.
???????? Norway dethrone ???????? France and become Olympic champions at #Paris2024 ???????? A dominating performance to clinch their third gold at the #Olympics — ???????????????? ???? ????????????????!#handball pic.twitter.com/CMCeUdo0a1
— International Handball Federation (@ihfhandball) August 10, 2024
Reprezentante din Liga Florilor în turneul olimpic
Din lotul Franţei pentru finala cu Norvegia au făcut parte şi actuale sau foste handbaliste din Liga Naţională: Alicia Toublanc, noua extremă dreapta a SCM Râmnicu Vâlcea (1 gol), alături de jucătoare care au evoluat până în această vară în prima ligă din România - Orlane Kanor (5, Rapid Bucureşti), Laura Flippes (3) şi portarul Laura Glauser (9 parade, CSM Bucureşti).
Din echipa Norvegiei a făcut parte şi extrema Camilla Herrem (3), fostă la HCM Baia Mare în urmă cu 10 ani.
În semifinale, Franţa a dispus în prelungiri de Suedia, cu 31-28, iar Norvegia a învins Danemarca, scor 25-21.
Medalia de bronz a revenit reprezentativei Danemarcei, scor 30-25 cu Suedia. Trei jucătoare de la CSM Bucureşti au fost pe teren – extremele Emma Friis (4) şi Trine Østergaard (4), pentru Danemarca, respectiv portarul Evelina Eriksson (9 parade), pentru Suedia.
Franţa a câştigat titlul olimpic la Tokyo şi mai are în palmares şi medalia de argint la ediţia JO din 2016. La rândul său, Norvegia, ajunge la a treia medalie de aur, după cele din 2008 şi 2012, iar în palmares mai are două de argint (1988, 1992) şi trei de bronz (2000, 2016, 2020).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News