”Sunt fericită că mi-am reprezentat ţara”. Lăcrămioara Perijoc, capul sus după eliminarea de la Jocurile Olimpice
Pugilista Lăcrămioara Perijoc a pierdut în optimile competiției de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 și a părăsit întrecerea.
Lăcrămioara Perijoc a fost singurul sportiv care a reprezentat România la box, la Paris, la categoria 54 de kilograme feminin, dar a cedat în fața sportivei de origine mongoleză Enkhjargal Munguntsetseg, în faza 8-imilor de finală.
Adversara Lăcrimioarei Perijoc a fost văzută mai bine de către cei cinci arbitri. Pe parcursul partidei, sportiva românca a fost pusă la pământ de către Enkhjargal Munguntsetseg, ceea ce a influențat foarte mult scorul oferit de oficiali.
Lăcrămioara Perijoc a părăsit JO 2024, de la Paris
Lăcrămioara Perijoc, sportivă care are în palmares un titlu european, obţinut în 2019, în Spania, la Madrid, nu s-a declarat prea afectată de faptul că a fost eliminată de la Jocurile Olimpice de la Paris, precizând că e mândră că a reprezentat România la o astfel de competiție, cea mai importantă în multe discipline sportive.
”Nu ştiu ce nu am mers, poate nu a fost să fie ziua mea. Sunt fericită că am reuşit să debutez la o ediţie a Jocurilor Olimpice, că mi-am reprezentat ţara, că am făcut tot ce am putut eu în momentul ăla să câştig şi să aud numele ţării mele, dar nu a fost să fie.
Îmi pare rău, dar asta este. Nu ştiu dacă sunt neapărat dezamăgită. Sunt puţin supărată pentru că aveam încredere în puterile mele la această ediţie a Jocurilor,
Eu repriza a treia cred că a fost a mea. În primele două una a fost a ei şi una a fost a mea. Eu sunt sigură că a fost repriza mea a treia. Am arătat mai mult box, am avut lovituri mai clare, ea doar a tras şi m-a dat pe jos.
A făcut tot felul de măgării din astea ca să mă scoată din joc. Aşa a fost să fie, arbitrii văd ce văd, eu nu mă pot pune în calea lor. Nu am fost destul de bună pentru ei astăzi.
Antrenorii m-au felicitat, ei ştiu cel mai bine cum stau lucrurile. Eu sunt mândră de mine, ştiu foarte bine cât am muncit. Nu aş putea spune acum dacă voi mai reveni la o ediţie a Jocurilor Olimpice, vom vedea cum vor decurge lucrurile”, a mai spus Lăcrămioara Perijoc, conform Agerpres.
Lăcrămioara Perijoc a cucerit aurul la Jocurile Europene de la Minsk, din 2019, la categoria 57 kilograme, şi argintul la la Jocurile Europene de la Cracovia Malopolska, în 2023, precum şi argintul la Mondialele de la Istanbul, din 2022.
Jocurile de la Paris sunt în buzunarul tău, de la ceremonia de deschidere până la ultima medalie! Cu VOYO ai acces LIVE la canalele TVR și poți urmări Jocurile de la Paris de oriunde vrei tu, pe orice device!
*Program disponibil prin retransmisia integrală și nealterată a canalelor TVR conform regulilor must-carry
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News