NEWS ALERT Uluitor: Golul Argentinei, anulat la VAR după două ore! Jucătorii, chemați de la vestiare pentru a juca încă 3 minute

Uluitor: Golul Argentinei, anulat la VAR după două ore! Jucătorii, chemați de la vestiare pentru a juca încă 3 minute JO 2024
Turneul de fotbal masculin de la Jocurile Olimpice a debutat miercuri cu două meciuri din faza grupelor, Argentina - Maroc 1-2 și Uzbekistan - Spania 1-2.

JO 2024 | Golul Argentinei din meciul cu Maroc, anulat la VAR după două ore!

UPDATE, 20:10: Meciul Argentina - Maroc s-a reluat după o pauză de mai bine de două ore! Deși toată lumea credea că partida s-a încheiat cu scorul de 2-2, după golul lui Cristian Medina din minutul 90+16, arbitrul nu a pus punct partidei la momentul respectiv.

Jucătorii celor două echipe au fost trimiși la vestiare după incidentele provocate de fanii Marocului, iar suporterii au fost invitați să părăsească stadionul. Totuși, meciul nu a fost încheiat, ci doar suspendat. 

  • Final Scandalos Argentina A Egalat Maroc In Minutul 90 16 Fanii Au Intrat Pe Teren 15

După aproximativ două ore de pauză, jucătorii celor două echipe au fost anunțați că trebuie să revină pe teren. A urmat o scurtă încălzire, iar apoi golul Argentinei a fost anulat pentru ofsaid, poziția neregulamentară fiind afișată pe grafica televiziunii.

Astfel, arbitrul a decis ca meciul să se reia de la scorul de 2-1 pentru Maroc, după două ore de pauză. S-au mai jucat trei minute, nu s-a mai marcat, iar africanii s-au impus astfel cu 2-1.

"E cel mai mare circ pe care l-am văzut în viața mea", a spus Javier Mascherano, selecționerul naționalei olimpice a Argentinei.

"Rușine istorică! La Jocurile Olimpice, Argentina și Maroc au revenit pe teren după două ore pentru a juca 3 minute", au titrat jurnaliștii argentinieni de la Olé.


Știrea inițială

Argentina - Maroc, întrerupt în minutul 90+16 la Jocurile Olimpice

În grupa B, Argentina și Maroc au remizat la Saint-Étienne, scor 2-2. Marocanii, conduși de căpitanul Achraf Hakimi, au condus cu 2-0 după golurile marcate de Soufiane Rahimi în minutele 45+2 și 51.

Argentinienii au redus din handicap în minutul 68, prin atacantul lui Atletico Madrid, Giuliano Simeone. Arbitrul suedez Glenn Nyberg a prelungit repriza secundă cu nu mai puțin de 15 minute, iar sud-americanii au reușit să egaleze în minutul 90+16!

Finalul meciului de la Saint-Étienne a fost de-a dreptul nebun. Argentina a forțat egalarea și a reușit să o obțină chiar la ultima fază, după expirarea prelungirilor. La aceeași fază, naționala condusă de Javier Mascherano a lovit de două ori transversala, iar mijlocașul Cristian Medina, de la Boca Juniors, a împins mingea în plasă cu capul.

Fanii marocani au aruncat cu mai multe obiecte în teren după golul egalizator al Argentinei, iar câțiva suporteri ai Marocului au intrat pe teren. Mai mult, o petardă a explodat chiar în dreptul jucătorilor argentinieni, lângă banca de rezerve.

Interesant este că, potrivit site-ului oficial al Jocurilor Olimpice, meciul dintre Argentiana și Maroc nu s-a încheiat. Ultima actualizare arată că se verifică golul marcat de sud-americani în minutul 90+16, însă jucătorii au fugit la vestiare și nu este clar dacă jocul se va mai relua.

  • Argentina și Maroc fac parte din grupa B de la JO 2024, alături de Irak și Ucraina. Se califică în sferturile de finală primele două clasate din fiecare grupă.

Presa din Argentina, reacție dură după incidentele de la Saint-Étienne

"Final scandalos între Argentina și Maroc. După golul lui Medina, o petardă a explodat lângă banca de rezerve, iar fanii marocani au intrat pe teren. Jucătorii s-au retras la vestiare", a scris publicația argentiniană TyC Sports.

"Rușine olimpică!", a titrat și ziarul argentinian Olé. "Jocurile Olimpice au debutat cu un meci grozav, însă momentele jenante au fost la același nivel. Maroc a condus cu 2-1 în meciul cu Argentina, iar după golul lui Cristian Medina, venit după niște prelungiri foarte lungi, fanii africani nu au suportat ce se întâmplă și au intrat pe teren din toate părțile. Acest lucru i-a făcut pe jucătorii Argentinei să fugă la vestiar. Incredibil!

Suedezul Glenn Nyberg a acordat un număr neobișnuit de minute suplimentare, 15, însă a fost logic, având în vedere tragerile de timp ale portarului Marocului. Imediat după gol, fanii marocani și poate și cei francezi, care au ocupat în mare parte stadionul din Saint Etienne, au început să arunce tot felul de obiecte în teren. 

Imediat, fanii au început să intre pe teren din toate cele patru zone ale terenului, agenții de securitate fiind depășiți. Javier Mascherano le-a ordonat imediat jucătorilor să fugă la vestiare, inclusiv petarde fiind aruncate în dreptul băncii Argentinei. O nebunie!", au mai scris sud-americanii.

CITESTE SI
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!