Veste mare pentru Andreea Ana la Jocurile Olimpice. Va lupta în recalificări

Veste mare pentru Andreea Ana la Jocurile Olimpice. Va lupta în recalificări JO 2024

Sportiva tricoloră continuă lupta pentru podium la Jocurile Olimpice de la Paris. 

Luptătoarea română Andreea Beatrice Ana va evolua joi în recalificările categoriei 53 kg, după ce Lucia Yamileth Yepez Guzman (Ecuador), cea care o învinsese în sferturile de finală, s-a calificat în finala Jocurilor Olimpice de la Paris.

Ana (23 ani), care la JO de la Tokyo a ocupat locul 16, trecuse în optimi de Mariana Drăguţan (Republica Moldova), dar nu a reuşit să se impună în faţa luptătoarei sud-americane, clasată pe 8 la JO de la Tokyo la cat. 50 kg, care a câştigat prin tuş.

  • Veste Mare Pentru Andreea Ana La Jocurile Olimpice Va Lupta In Recalificari 2

Andreea Beatrice Ana, triplă campioană europeană la cat. 55 kg, va beneficia de faptul că Yepez Guzman s-a calificat în finală după ce a dispus în penultimul act de germanca Annika Wendle. Românca o va înfrunta în recalificări pe Hyo Gyong Choe (Coreea de Nord), învinsă de Yepez Guzman în optimi. Dacă va trece de Choe, Ana se va lupta pentru bronz cu Wendle.

În finală, Yepez Guzman o va întâlni pe japoneza Akari Fujinami, dublă campioană mondială.

Alte două reprezentante ale luptelor româneşti vor evolua la Paris, Kriszta Tunde Incze (cat. 62 kg) şi Cătălina Axente (cat. 76 kg).

România a obţinut ultima sa medalie olimpică la lupte în 2016, la Rio, prin sportivul de origine rusă Albert Saritov (cat. 97 kg, lupte libere).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!