Prima reacție a lui Rădoi dupa victoria cu Honduras! Selecționerul îi atenționează pe tricolori
România a câștigat cu 1-0 meciul cu Honduras.
România a debutat cu dreptul la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Elevii lui Rădoi au reușit să câștige cu 1-0 meciul de debut cu Honduras grație execuției lui Ciobanu din corner care l-a făcut pe Elvin Oliva să își introducă mingea în poartă.
Mirel Rădoi este mândru de elevii săi, cu toate că a recunoscut că în repriza a doua tricolorii au cedat inițiativa și le-au dat șansa hondurienilor să își creeze ocazii la poarta lui Aioani. De asemenea, selecționerul României este precaut și deja se gândește la meciul cu Noua Zeelandă.
"Poate și puțini norocoși în seara asta. Am cedat inițiativa în repriza a doua. Nu suntem la un nivel fizic foarte bun, dar sperăm ca de la meci la meci să mai acumulăm ceva și să putem juca mult mai repede și mai bine tranziția pozitivă.
Chiar și în grupa noastră a fost o surpriză. Favorită la locul 1 era Coreea de Sud, dar atenție la Noua Zeelandă, nimeni n-are multe informații despre ei. Noi am urmărit meciul, o echipă foarte bună, determinată, organizată, dar mă bucur că am câștigat în această seară.
De dimineață, când ne-am trezit, era telefonul inundat de urări din partea delegației României. Le urăm și noi multă baftă. Indiferent ce se va întâmpla, deja suntem câștigători, deja venim la această ediție de Jocuri Olimpice indiferent de ramura sportivă. Cu toții am demonstrat ceva și sunt sigur că o putem face în continuare", a declarat Mirel Rădoi, la finalul meciului, la TVR 1.
Pentru România urmează meciul contra Coreei de Sud, pe 25 iulie, care a fost învinsă de Noua Zeelandă în prima partidă, cu 0-1, iar ultima întâlnire va fi cu surpriza grupei, Noua Zeelandă, pe 28 iulie.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News