10 jucători tineri români de la care avem așteptări în 2022
Fotbalul românesc e departe de rezultatele din urmă cu 20 de ani, când ”tricolorii” reușeau calificări pe bandă rulantă la Cupa Mondială și UEFA EURO, ba chiar reușeau victorii mari, contra Argentinei, Angliei sau remize cu Italia și Franța.
În ciuda faptului că fotbalul românesc este clar în cădere liberă din perspectiva performanțelor, cluburile din România încă produc talente, care au potențial de a face performanță și de a atrage o reconstrucție și la nivelul echipelor naționale, aducând performanțe precum semifinala de la Europeanul Under 21 din 2019. Deși în Liga 1, fotbaliștii cu experiență sunt, în continuare, 'cei mai căutați', pentru că aduc o anumită siguranță, în cazul cluburilor precum CFR Cluj, există cluburi pentru care crearea tinerilor reprezintă principala sursă de venit.
Cel mai relevant exemplu îl reprezintă Farul, care promovează an de an tineri fotbaliști, crescuți la Academia Gheorghe Hagi. Constănțenii au cea mai bună academie din România, conform punctajului anunțat de FRF, urmați de FCSB, un alt club care promovează tinerele talente.
Cu ocazia trecerii în 2022, www.sport.ro a alăcuit o listă cu 10 tineri români pe care trebuie să îi urmărim în noul an, jucători care deja au debutat în prima ligă, ba chiar au avut performanțe bune în ultimele sezoane. Asta și pentru că astfel de liste sunt întotdeauna benefice pentru a urmări, în viitor, parcursul jucătorilor, fiind un barometru pentru dezvoltarea lor fotbalistică. Bonus, aruncăm o privire și spre cei care încă mai îndeplinesc regula Under 21, atât de contestată de unele cluburi, pentru câțiva ani și despre care, probabil, vom auzi mai multe în următoarele sezoane.
1. Ianis Stoica (FCSB) - 19 ani
Fiul lui Pompiliu Stoica este revelația sezonului în Liga 1, impresionând încă de la primele meciuri jucate în tricoul FCSB-ului. Crescut la academia roș-albaștrilor, Ianis Stoica a debutat la 14 ani în tricoul primei echipe și a marcat momentul memorabil, înscriind și primul său gol, într-un meci din Cupa României, cu Sănătatea Cluj, 6-1.
„Acest debut şi acest gol au venit în urma muncii mele. De 8 ani fac fotbal, toată viaţa mi-am dedicat-o acestui sport. Fac şi câte două antrenamente pe zi”, declara tânărul fotbalist, încântat, la finalul meciului.
Trecut pentru o scurtă perioadă pe la Freiburg, în Germania, acolo unde s-a antrenat cu gruparea germană, Ianis Stoica s-a întors la FCSB, iar mutarea pare să fi fost una cu adevărat inspirată. Fotbalistul făcea senzație și la naționalele de juniori, după cum a dezvăluit recent selecționerul României U18.
„Acum doi ani, am participat la un turneu în Portugalia alături de Spania și Turcia. În momentul ăla am văzut că randamentul lui Ianis Stoica și calitățile lui îl impuneau pe postul de atacant. Am decis în primul meci cu Portugalia să îl trecem atacant și a fost partida care a dus la o explozie a lui la națională, reușind chiar să fie golgheterul echipei. În acel turneu cred că a marcat vreo patru goluri, inclusiv cu Portugalia, una dintre forțele Europei și a marcat o dublă cu Spania”, a spus Dan Oprescu pentru Fanatik.
11 meciuri a jucat Ianis Stoica pentru naționala U18 și a înscris 7 goluri!
În acest sezon, Ianis a avut un start incredibil, înscriind decisiv chiar la primul său meci în campionat, cu UTA Arad. Arădenii erau în avantaj, dar tânărul fotbalist a intrat în teren în minutul 74, iar 16 minute mai târziu marca golul care aducea un punct roș-albaștrilor.
De atunci, evoluțiile sale au fost constante, fiind decisiv în meciurile importante, cel mai recent în derby-ul cu Rapid, câștigat de FCSB cu 3-1, grație tânărului jucător. Intrat la pauză în locul lui Budescu, când scorul era 1-1, Ianis Stoica a obținut penalty-ul din care Tănase a egalat în al treilea minut de prelungiri, iar apoi a reușit să înscrie și el, șase minute mai târziu.
18 meciuri a jucat în acest sezon în tricoul FCSB-ului, în toate competițiile și a reușit să înscrie 7 goluri și să ofere trei pase de gol. Are 5 reușite în campionat, însă obiectivul său, anunțat la finalul lunii noiembrie, este să intre cu 10 goluri în play-off.
Prestațiile sale au vorbit de la sine, astfel că tânărul jucător ar fi monitorizat de cluburi importante din Europa. Chiar Arsenal l-ar urmări pe fotbalistul FCSB-ului, iar Gigi Becali a dezvăluit recent că are și ofertă pentru el.
Cota sa a crescut de la 450 000 de euro la 850 000 de euro, conform Transfermarkt, în urma meciurilor bune pe care le-a făcut.
2. Ștefan Târnovanu (FCSB) - 21 ani
Tânărul portar s-a făcut remarcat chiar în ultimul meci al anului pentru FCSB, după prestația extrem de solidă făcută în meciul cu Sepsi, 0-0. Târnovanu a reușit să mențină poarta intactă cu intervențiile sale la șuturile jucătorilor covăsneni și a bifat astfel prima sa apariție, în acest sezon, în tricoul roș-albaștrilor.
În sezonul trecut, Târnovanu a apărat poarta FCSB-ului în ultimele două meciuri, cel cu Universitatea Craiova, încasând un gol de la Cicâldău, și cel cu CFR Cluj, încheiat 0-2, după reușitele lui Gîdea și Rondon.
Prestația din finalul anului, de la meciul cu Sepsi, l-ar putea propulsa pe Târnovanu și mai tare în atenția lui Toni Petrea, mai ales dacă Andrei Vlad, titularul de drept, prinde vreun transfer.
Târnovanu a fost cumpărat de FCSB în ianuarie 202 de la Poli Iași, în schimbul sumei de 200 000 de euro. Ulterior, pentru că nu avea să primească minute de joc, portarul a fost împrumutat la gruparea din Moldova, iar în august 2020 a revenit la FCSB, unde a evoluat pentru echipa a doua.
18 meciuri în Liga 1 a bifat Târnovanu din sezonul 2018/19 și până în prezent, 15 la Poli Iași și trei la FCSB.
3. Jovan Markovic (Universitatea Craiova, 20 ani)
Tânărul atacant al oltenilor este jumătate sârb, jumătate român. Debutul său la prima echipă a Universității Craiova a avut loc în decembrie 2016, când fotbalistul avea 15 ani și 9 luni, însă în campionatul României nu avea atunci drept de joc, din cauză că nu avea vârsta minimă, adică 16 ani, pentru a putea fi legitimat ca jucător profesionist.
Markovic a debutat în Liga 1 pe data de 2 aprilie 2017, sub comanda lui Gigi Mulțescu, la doar 16 ani și 9 zile, într-un meci disputat de Universitatea Craiova cu CFR Cluj.
Măcinat de accidentări, dar și de serioase probleme cu greutatea, atacantul s-a luptat pentru a-și câștiga locul în echipa din Bănie. Cei 1.83 metri i-au fost un ‘obstacol’ în fața celora care îi spuneau că nu poate fi atacant, însă plin de ambiție, Markovic nu a renunțat și a început să confirme.
În sezonul 2019/20 a fost împrumutat la Clinceni, revenind în Bănie în vara lui 2021. În sezonul actual, atacantul are 23 de meciuri disputate, în toate competițiile, pentru Universitatea Craiova și 6 goluri înscrise.
Anul 2021 a fost unul bun pentru el, mai ales pentru că a fost convocat în premieră la echipa națională pentru meciurile din preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Markovic a jucat în trei meciuri și a oferit și un assist în victoria cu 2-0 în fața naționalei din Liechtenstein.
4. Otto Hindrich (CFR Cluj) - 19 ani
Portarul crescut la academia lui CFR Cluj a atras atenția în ultimul timp cu prestațiile sale. Hindrich, poreclit și Iohannis de coechipieri, a debutat în tricoul campioanei României la 17 ani, în meciul amical împotriva lui Dundalk. Tânărul goalkeeper a bifat 9 prezențe în tricoul primei echipe, 8 dintre ele fiind în acest sezon, în care a încasat doar două goluri.
Hindrich a reușit să îl treacă pe banca de rezerve pe Cristi Bălgrădean, care nu a mai apărat în campionat de pe 7 noiembrie, timp în care a fost și accidentat. 'Pufi' a revenit în poartă pentru meciul din Conference League, cu Jablonec, însă în ultimele trei meciuri, tot tânărul portar a fost trimis la joc și nu a încasat niciun gol.
7 meciuri fără gol primit are Hindrich în campionat, în acest sezon, astfel că viitorul puștiului de 19 ani se anunță unul strălucit. Portarul are și 5 apariții la echipa U20 a României.
5. Claudiu Petrila (CFR Cluj) - 21 ani
Petrila a semnat cu echipa U19 a lui CFR Cluj în 2017, iar în 2018 a ajuns la echipa mare, acolo unde se încadra în regula U21 a Federației. Din cauză că nu primea suficiente minute, ardelenii au decis să îl împrumute la Sepsi în octombrie 2020, iar tânărul jucător și-a arătat calitățile sub comanda lui Leo Grozavu.
În tricoul covăsnenilor, Petrila a jucat 27 de meciuri și a înscris 5 goluri, oferind și un assist.
Revenit în Gruia la finalul lunii iunie, Claudiu Petrila a avut un start excepțional de sezon, sub comanda lui Marius Șumudică, cel care a decis să îl titularizeze încă din start. Fotbalistul i-a recompensat încrederea cu trei goluri înscrise, două dintre ele în primele etape ale sezonului.
În acest sezon, Petrila a jucat 24 de meciuri pentru CFR Cluj, în toate competițiile, iar până acum a marcat 5 goluri, unul dintre el în Conference League, cu Jablonec și a oferit 3 assist-uri.
Cotat la 1.1 milioane de euro conform Transfermarkt, tânărul jucător se anunță a fi unul dintre fotbaliștii de perspectivă ai României, având și șanse să prindă un transfer în străinătate. Recent, scouteri internaționali au mers în Gruia pentru a-l urmări pe fotbalistul de 21 de ani, de la cluburi precum AS Roma, Lille sau chiar și din MLS. Petrila are deja în palmares trei titluri castigate alături de CFR Cluj.
6. Alexi Pitu (Farul Constanța) - 19 ani
Tânărul Alexi Pitu se află deja la al treilea sezon în care evoluează în prima ligă din România. La 16 ani, o lună, Pitu era în 2018 cel mai tânăr debutant român într-un meci din cupele europene, când FC Viitorul a întruntat-o pe Racing Union Luxemburg, 2-0, în manșa tur a primului tur a preliminariilor Europa League.
La 16 ani, o lună și 17 zile, Alexi Pitu a debutat în Liga 1, în meciul dintre FC Viitorul și Dunărea Călărași, iar de atunci, în ciuda vârstei fragede, a devenit un jucător important în lotul lui Gheorghe Hagi.
Pitu are 'rădăcini' în fotbal, unchii săi, Adrian și George Pitu evoluând în trecut în tricoul Farului Constanța.
Deși a jucat în 55 de meciuri pentru Farul/FC Viitorul până acum, Alexi Pitu nu a reușit să înscrie niciun gol, dar are 4 assist-uri în acest sezon. Cu toate astea, prestațiile sale au fost extrem de solide, iar campioana CFR Cluj și-ar fi anunțat interesul pentru a-l transfera.
„Farul a avut o evoluție bună în 2021, ne luptăm pentru play-off. Sper să joc cât mai bine, să ajung și la Naționala de tineret, și să am reușite, goluri și pase de gol, să-mi fac treaba cât mai bine pe teren. Sper să vină cât mai repede primul gol în Liga 1. Am avut șanse, dar am ratat. Îmi doresc ca, după ce voi puncta în premieră, să nu mă mai opresc apoi. Sperăm ca în 2022 să avem un an cât mai bun împreună. Fanilor le urez un an cât mai bun, să fie sănătoși și să ne susțină în număr cât mai mare”, a declarat Pitu conform Ziua de Constanța.
7. Eduard Radaslavescu (Farul Constanța) - 17 ani
Încă un produs de succes al Academiei Gheorghe Hagi! Tânărul jucător este campion național U17 în anul 2021 cu Farul Constanța și și-a marcat debutul în Liga 1 pe data de 17 octombrie 2021, în meciul cu FC Argeș, pierdut de Farul, 1-2.
Radaslavescu are deja 9 meciuri jucate în Liga 1 în tricoul Farului și se anunță a fi unul dintre cei mai promițători tineri jucători. Tot în toamnă, tânărul fotbalist a debutat și pentru naționala U20 a României, bifând deja trei meciuri, în care a înscris și două goluri, unul dintre ele venind după o super-execuție.
Chiar în finalul anului, Gheorghe Hagi l-a lăudat pe fotbalistul său, după victoria obținută cu Dinamo, 2-0. Întrebat care este fotbalistul în care își pune mari speranțe, antrenorul Farului nu a ezitat, numindu-l pe Radaslavescu primul.
„Radaslavescu. E 2004. Radaslavescu e top, e top! Optar, decar. Grameni, și el. Am avut 12 cu mine din vară, toți au jucat, au debutat. Unii au avut mai puține șanse, alții mai multe”, declara Gheorghe Hagi la conferința de presă.
8. Enes Sali (Farul Constanța) - 15 ani
Cel mai tânăr marcator din istoria Ligii 1 a cunoscut o ascensiune rapidă în fotbalul nostru. Enes Sali a debutat în tricoul Farului pe data de 9 august 2021, în meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe, iar o lună mai târziu intra în istoria campionatului, după golul înscris în poarta Academicii Clinceni, 5-0.
Născut în Canada, Enes Sali a trecut pe la renumita academie a Barcelonei, La Masia, iar apoi s-a oprit la cea a lui Gheorghe Hagi. Tânărul fotbalist s-a făcut remarcat prin jocul său, dar și prin unele reușite de excepție, în special la naționala U16 a României, când a înscris un gol superb, după o cursă începută din propria jumătate de teren.
Tânărul fotbalist a fost convocat de Mirel Rădoi și la naționala mare a României, în premieră, iar în meciul cu Liechtenstein, încheiat 2-0 pentru 'tricolori' a primit și minute, devenind cel mai tânăr debutant din istoria naționalei, la doar 15 ani, 8 luni și 22 de zile.
11 meciuri a bifat în acest sezon Enes Sali în tricoul Farului, iar din septembrie și până acum, cota sa s-a dublat. 400 000 de euro este cota de piață a mijlocașului ofensiv conform Transfermarkt, fiind și cel mai valoros jucător din lume născut în 2006, conform sursei menționate.
9. Bogdan Racovițan (FC Botoșani) - 21 ani
Născut în Dijon și crescut la academia lui FCO Dijon, acolo unde a fost căpitan la echipele U17 și U19, numele lui Bogdan Racovițan nu a fost sonor în România până în luna februarie a anului trecut, când s-a transferat la FC Botoșani. A fost aproape și de un transfer la FCSB, fiindu-i propus lui Gigi Becali, însă managerul general Mihai Stoica s-a opus transferului, considerând că Racovițan nu are experiența necesară de a se impune la echipa aflată pe locul secund în clasamentul Ligii 1.
Fundașul central și-a făcut rapid loc în echipa pregătită de Marius Croitoru, datorită calităților sale. Primele minute le-a primit pe finalul sezonului trecut, în meciul cu FCSB din play-off, încheiat 1-3, iar apoi a mai jucat și în ultimul meci al sezonului, în înfrângerea cu Sepsi, 0-1.
De la startul sezonului actual, Racovițan nu a ratat niciun minut în tricoul lui Botoșani în campionat, singurul meci în care a fost lăsat pe banca de rezerve fiind cel din Cupă, cu FC Argeș, pierdut la loviturile de departajare. Tânărul fundaș are și un gol înscris în acest sezon, în meciul cu CS Mioveni, încheiat 1-1.
Prestațiile bune i-au fost recompensate și de Florin Bratu, care l-a convocat pentru meciurile amicale ale naționalei U21. Racovițan a jucat în 4 dintre ele, iar în cel cu Italia U21 a reușit să și înscrie, însă 'tricolorii' au pierdut cu 2-4.
Bogdan Racovițan a fost unul dintre jucătorii remarcați și de fostul selecționer, Mirel Rădoi, care în momentul în care a fost întrebat cine consideră că este cel mai bun fotbalist din Liga 1 în 2021, a dezvăluit că ar alege dintre Virgil Ghiță, jucătorul Farului și tânărul jucător al lui FC Botoșani.
„Poate e o surpriză ce vă spun eu acum, dar, din punctul meu de vedere, aș alege între Ghiță și Racovițan, adică fundași centrali”, a declarat Mirel Rădoi.
10. David Miculescu (UTA Arad) - 20 ani
Numele său a fost unul dintre cele mai menționate atunci când s-a vorbit despre un posibil transfer în perioada de mercato, în special în cea din iarnă. Jucătorul crescut la Academia UTA Arad are un sezon excelent, iar interesul unor cluburi precum FCSB, sau chiar și din Italia, dovedește acest lucru.
Miculescu a debutat în prima ligă în septembrie 2020, într-un meci cu Dinamo, câștigat de arădeni cu 1-0, datorită golului înscris de Ioan Hora, din penalty. De atunci, atacantul a jucat 48 de meciuri în Liga 1, pentru UTA Arad și a înscris 8 goluri.
Fizicul său l-a impresionat pe Mihai Stoica, managerul general al FCSB-ului comparându-l cu starul lui Lazio, Sergej Milinkovic-Savic, într-o declarație acordată recent.
Cotat la 700 000 de euro conform Transfermarkt, Miculescu a lipsit într-un singur meci de-ale arădenilor în acest sezon și a reușit să înscrie 6 goluri, iar anul 2022 se anunță a fi cel puțin la fel de remarcabil pentru el, mai ales dacă reușește să se transfere.
Nume de reținut, care pot ‘exploda’ în sezoanele următoare
Nu doar cei menționați mai sus merită atenția noastră. Există mulți tineri promițători în România, cu calități aparte, care pot impresiona fie în acest sezon, fie în următoarele. www.sport.ro vă prezintă și câteva dintre numele și mai fragede care merită urmărite în următorii ani. E vorba de jucători născuți în 2003, 2004 sau 2005, care deja au avut rezultate bune în ultimele sezoane la nivel de copii și juniori și care, cu puțin noroc, ar putea ”exploda” pe viitor.
* Ștefan Bodișteanu (Farul Constanța, 18 ani)
Tânărul atacant crescut la Academia Gheorghe Hagi a debutat în Liga 1 în 2020, într-un meci cu FC Hermannstadt, disputat atunci cu FC Viitorul. În total, a acumulat 9 meciuri în prima ligă a României, iar în acest sezon, a bifat trei apariții în tricoul constănțenilor, în toate competițiile.
* Constantin Grameni (Farul Constanța, 19 ani)
Campion la grupele de juniori ale Farului, mijlocașul a debutat în sezonul trecut în Liga 1, într-un meci cu FC Botoșani din apropierea finalului de sezon. A strâns în total 22 de prezențe în prima ligă, 13 dintre ele chiar în acest sezon, unde a avut prestații solide.
De asemenea, are și 5 meciuri jucate pentru naționala U20 a României.
* Nicolas Popescu (Farul Constanța, 18 ani)
Fiul lui Gică Popescu a debutat în acest sezon în Liga 1, fiind trimis în teren, în minutul 83 al meciului cu Gaz Metan, câștigat cu 2-0. Tânărul jucător a bifat 4 apariții în acest sezon în prima ligă și are și un assist.
Mijlocașul a reușit să câștige Supercupei României cu Viitorul Constanța U17.
* Alexandru Musi (FCSB) - 17 ani
Tănărul jucător crescut la academia roș-albaștrilor face parte din 'noua generație', fiind unul dintre fotbaliștii de perspectivă. Musi a debutat în sezonul trecut în tricoul roș-albaștrilor, bifând ultimele două meciuri ale sezonului, cu Universitatea Craiova și CFR Cluj. Povestea lui e una interesantă, Musi fiind născut în Spania, dar a fost readus în România de către Ionuț Luțu, mâna dreaptă a patronului Gigi Becali, tânărul fotbalist impresionând la academia FCSB.
Ulterior, jucătorul a primit mai multe minute în acest sezon, iar până acum are șase prezențe, în toate competițiile, în tricoul FCSB-ului și un gol reușit, în Cupa României, în meciul cu CS Hunedoara, încheiat 5-3, după prelungiri.
Mai mult, Musi a primit o șansă importantă și în meciul din preliminariile Conference League. Fotbalistul a fost introdus pe teren, la pauză, în victoria cu Shakhter Karagandy.
Managerul general al FCSB-ului, Mihai Stoica, a avut cuvinte de laudă la adresa fotbalistului, dezvăluind că la antrenamente, Musi se află în primii 3 jucători.
„Celălalt jucător în care eu îmi pun mari speranțe și, în același timp chiar pot spune că am certitudinea că va ajunge un fotbalist de top, așa cum am avut și la Man, este Alexandru Musi.
Alexandru Musi este un fotbalist cu cifre foarte bune. Ca mai toate echipele, monitorizăm jucătorii la antrenamente iar el se clasează în primii 3 la absolut fiecare ședință de pregătire. Asta înseamnă că nu fuge de responsabilități, de efort, de joc, de minge”, a declarat Mihai Stoica în toamnă, subliniind, într-un live pe contul de Facebook al clubului FCSB, că mijlocașul român are un potențial mai mare decât Jamal Musiala, mijlocașul lui Bayern Munchen.
* Alexandru Pantea (FCSB, 18 ani)
Tânărul fundaș a debutat la echipa mare a FCSB-ului la 16 ani, în meciul cu Gaz Metan, încheiat 2-2, fiind un produs al academiei roș-albaștrilor. A reușit să bifeze 11 meciuri la echipa mare a vicecampioanei României, însă în vară a fost împrumutat în Liga 2, la FC Hermannstadt.
În acest sezon, Pantea are 17 meciuri jucate în tricoul sibienilor, iar în vară ar putea reveni la FCSB.
* Alexandru Șuteu (FCSB, 17 ani)
Fundașul a debutat la juniorii FCSB-ului în august 2018, iar în 2019 a reușit să fie unul dintre marcatorii lui FCSB U15 în meciul câștigat cu 4-0 în fața lui CFR Cluj, în prima partidă din Turneul Semifinal 1 al Ligii Elitelor U15. Tânărul jucător s-a aflat și în lotul naționalei U17, pentru meciul cu juniorii lui FK Csikszereda.
În prezent, Șuteu a fost împrumutat la Unirea Constanța, acolo unde este folosit titular.
* Radu Cireșoiu (FCSB, 17 ani)
Fundașul a fost împrumutat de roș-albaștri către Unirea Constanța în vară și a bifat 7 meciuri în Liga 2, în acest sezon, având și un gol înscris.
* Robert Tudor (FCSB, 18 ani)
Atacantul a jucat primul său meci pentru juniorii FCSB-ului în 2018, după ce a fost inițial împrumutat pe gratis de la Petrolul. În 2019 a promovat la echipa a doua, iar ocazional s-a antrenat și cu echipa mare, însă nu a reușit să debuteze încă.
Ca și coechipierii săi, tânărul atacant a fost împrumutat și el la Unirea Constanța, bifând 11 prezențe în acest sezon.
* Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova, 18 ani)
Winger-ul oltenilor are o poveste de viață impresionantă, astfel că evoluția sa și prestațiile bune sunt cu atât mai speciale. Abandonat de părinți în spital, pe când avea doar 6 luni, Baiaram este dovada clară a ambiției nemărginite și a muncii asidue pentru a ajunge la un nivel înalt.
Prima sa echipă a fost Casa Bogdan Craiova, de la care s-a transferat ulterior la Universitatea Craiova. În Liga 1 a debutat la 16 ani, 6 luni și 14 zile, în victoria oltenilor cu Academica Clinceni, 3-2, din iulie 2019.
În toamnă, Baiaram a debutat și la naționala U20 a României, chiar cu un gol înscris în victoria cu 2-1 în fața Portugaliei U20. Fotbalistul, cotat la 600 000 de euro conform Transfermarkt, a bifat 20 de meciuri în tricoul oltenilor în acest sezon, în toate competițiile, având și două goluri înscrise.
* David Sala (Universitatea Craiova, 17 ani)
Tânărul mijlocaș central defensiv a fost inclus în lotul Universității Craiova în vară, însă până acum a jucat la echipa a doua a oltenilor. A participat la un schimb de experiență în Spania, la Celta Vigo, însă ulterior s-a întors în țară și a dat probe pentru gruparea din Bănie, acolo unde a fost acceptat.
*Ștefan Bană (Universitatea Craiova, 17 ani)
Legitimat în 2013 la Academia de Fotbal 'Gică Popescu', tânărul mijlocaș stânga s-a transferat ulterior la Universitatea Craiova, fiind împrumutat o scurtă perioadă de timp la CSJ Craiova. În 2015 a revenit în Bănie, iar de atunci a jucat pentru echipele de juniori ale oltenilor, clasându-se pe locul 2 în Liga Elitelor în 2019.
Bană a și debutat în tricoul primei echipe, în meciul din Cupa României cu CSO Filiași, câștigat cu 3-0. Mijlocașul a intrat în minutul 81 în locul lui Ivan.
* Denis Benga (Universitatea Craiova, 16 ani)
Fundașul stânga a fost reperat de Bogdan Vrăjitoarea, pe când avea 12 ani și evolua pentru Academia de Fotbal 'Flavius Stoican', într-un meci jucat chiar împotriva juniorilor de la Universitatea Craiova. Tânărul jucător a debutat și el la prima echipă, în meciul cu CSO Filiași, fiind trimis în teren de Laurențiu Reghecampf în minutul 66, în locul lui Vătăjelu.
* Ionuț Amzăr (Dinamo, 18 ani)
Fundașul stânga este revelația lui Dinamo în acest sezon în care a și debutat. Amzăr a fost trimis în teren de Bonetti în meciul pierdut cu CS Mioveni, iar de atunci a bifat, în total, 9 apariții în acest sezon pentru Dinamo.
Tânărul jucător a fost convocat și la naționala U19 a României pentru calificările la Campionatul European U19, acolo unde a jucat în meciurile cu Letonia, San Marino și Turcia.
* David Țone (Dinamo, 17 ani)
Fundașul central vine de la juniorii lui Dinamo, iar în acest sezon a bifat o singură prezență în Liga 1, în meciul cu FCU Craiova. În vara lui 2021, tânărul jucător a mers în probe la grupele de juniori ale Fiorentinei, astfel că ar putea fi în viitor în atenția cluburilor importante, dacă evoluția sa va fi una pozitivă.
* Robert Silaghi (CFR Cluj, 19 ani)
Mijlocașul central a fost luat de echipa a doua a ardelenilor în 2019, de la FC Viitorul Mihai Georgescu, iar un an mai târziu a fost împrumutat la Farul. În iunie 2021, Silaghi a revenit la echipa a doua a CFR-ului. În 2019, tânărul fotbalist a debutat pentru naționala U18 a României.
* Rareș Bălan (CFR Cluj, 21 ani)
Legitimat la gruparea ardeleană din 2018, fundașul central a fost împrumutat de CFR Cluj la Gloria Bistrița. În vară a revenit la echipă, acolo unde deși nu a prins niciun meci la prima echipă, i-a fost prelungit contractul, după cum a anunțat campioana României.
* Alin Fică (CFR Cluj, 20 ani)
Debutul mijlocașului central la prima echipă a CFR-ului a fost unul cu scandal, după ce fotbalistul a fost ținut de Dan Petrescu în teren timp de doar 24 de secunde, în partida cu Gaz Metan din 2020. În vara lui 2020, Fică a fost împrumutat la FC Rapid, iar apoi la Comuna Recea, pentru a acumula cât mai multe minute jucate.
Tânărul jucător a revenit în vară la CFR Cluj, însă până acum nu a fost folosit la echipa mare în acest sezon.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News