20 de ani fara Catalin Hildan! Mesaje emotionante din partea suflarii dinamoviste: "Orice meci il juca la sacrificiu! Ramane in sufletul tuturor"
Astazi se fac 20 de ani de cand Catalin Hildan si-a dat ultima suflare pe terenul de fotbal.
Catalin Hildan a incetat din viata pe 5 octombrie 2000. Totul s-a intamplat in timpul unei partide amicale jucate la Oltenita, cu echipa locala. "Cainii" conduceau atunci cu 5-0 la pauza, insa in repriza secunda urma sa se intample un moment tragic, moment care va ramane vesnic in amintirea dinamovistilor.
La 20 de ani distanta, pe 5 octomrbrie 2020, mai multe legende ale clubului Dinamo au avut mesaje superbe despre 'Unicul Capitan'.
"Catalin ramane in sufletul tuturor dinamovistilor. A fost un jucator memorabil. El nu insela fotbalul. Orice meci il juca la sacrificiu", a spus Ioan Andone.
"Azi se fac 20 de ani...doua decenii... si mie imi pare o clipa. Parca ieri alergai, te tranteai fericit pe gazonul stadionului si viata parea sa-ti spuna 'Capitane, o sa traiesti cat lumea! Prea iubesti fiecare clipa si esti atat de inversunat pentru fiecare meci sau antrenament.'
Catalin Hildan ne-a fost nu doar un coleg de echipa, ci model. Ne molipsea cu verva si rasul lui si stia sa devina serios atunci cand se apuca de joc. Jocul nu-l lua in gluma! Dupa el, asta faceam si noi. Imitam si invatam etica fotbalului, dar si lectii de psihologie: vointa, motivatie, stima de sine...
Cum as putea sa intru vreodata pe stadionul Stefan cel Mare si ochii mei sa nu-l caute pe teren? Eu inca ii aud glasul: 'Mai muuuuult! Hai ca se poate! Hai, baietii!' Il vad agitandu-se, luandu-ne-n brate, bucurandu-ne salbatic asa cum le statea bine 'cainilor' castigatori.
Catalin Hildan si-a incheiat socotelile cu viata prea devreme, dar in felul in care a vrut: pe teren, ca un erou la datorie. Atata timp cat il purtam in suflete, n-a murit.
Dumnezeu sa-l aiba in paza lui si sa-i poarte sufletul in lumina", a fost mesajul postat de Florentin Petre pe Facebook.
"A fost o onoare si o mandrie pentru mine ca am putut sa fiu coleg si, mai ales, sa-l cunosc ca om. Inainte de a fi un jucator extraordinar, fantastic, a fost un om de o calitate sufleteasca extraordinara. Sunt prea putine cuvinte pentru a-l descrie pe Catalin Hildan, omul si jucatorul", a spus Ionel Danciulescu.
"Era un copil de o calitate extraordinara, unul dintre putinii care au dus mai departe spiritul de sacrificiu al lui Dinamo in teren. A avut, din pacate, un destin tragic, ce putea fi evitat. Un baiat de suflet, un om de caracter, de pus la rana. Visul lui era sa arda pana la ultima picatura de energie in fotbal. Eu l-am numit direct capitan, dupa plecarea lui Ionut Lupescu, nu l-a ales niciun vestiar. A luat-o ca pe o obligatie pentru a duce echipa sa castige, nu a comentat in niciun fel. El nu avea in cap decat ideea de a castiga, Catalin nu stia altceva. Cuvantul esec nu-l cunostea. Era un invingator innascut. Face parte din panoplia de aur, de sacrificiu pe care a avut-o Dinamo. Gen Vasile Alexandru, fratii Nunweiller, Ghergheli, el este continuatorul acestei linii de jucatori de exceptie", a transmis si Cornel Dinu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News