A castigat 200 de milioane de euro, dar a ajuns homeless. Cum au salvat englezii o legenda a Americii: "Muream de foame pe strazi!"
In 2003, Tyson isi pierdea toti banii, toata averea stransa din box: 200 de milioane de euro.
"Acum 3 ani, eram pe strada, ma latrau cainii, dar fanii englezi m-au ajutat. Le sunt atat de recunoscator! In Anglia am cei mai loiali fani. Daca ma bazam pe "iubirea" celor din State, muream de foame acum. Aparitia in The Hangover m-a ajutat sa revin in forta in America, dar fanii englezi ma iubeau oricum, dinainte sa apar in film", povesteste Tyson in The Sun.
Tyson a fost insurat de 3 ori si are 8 copii. A pierdut o fetita: "Moartea ei mi-a schimbat viata. Cand aveam bani, eram o persoana oribila, un om ingrozitor. Acum ma simt in stare si am energie sa fiu un om mai bun".
Tyson a castigat 200 de mil. de euro din box, dar bijuteriile, vilele, masinile, limuzinele, celularele, petrecerile, hainele, motocicletele si tigrii siberieni l-au facut sa-si epuizeze rapid toate resursele.
Din 1995 pana in 1997 a cheluit 9 milioane de dolari pe cheltuieli de judecata, 230.000 de dolari pe pagere si celulare si 410.000 de dolari pe o petrecere aniversara. Iar in 2002 cheltuia 8.100 de dolari pe luna ca sa-si ingrijeasca tigrii si 65.000 pentru intretinerea limuzinelor.
In 2003 a fost nevoit sa declare faliment, avand datorii de 13.4 milioane de dolari la FISC si 9 milioane de dolari catre fosta lui sotie, in urma divortului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News