SPECIAL A dat Șucu prima mare lovitură în mercato? Motivele pentru care venirea lui Manea la Rapid se anunță deja o afacere de succes
Încercarea lui Dan Șucu de a deveni campion al SuperLigii cu Neil Lennon pe bancă îl cuprinde, începând cu ziua de luni, și pe Cristi Manea.
Fostul fundaș al lui CFR Cluj, de care s-a despărțit în această vară, a ajuns gratis în Giulești în ceea ce pare, la prima vedere, o afacere foarte bună făcută de clubul condus de patronul Mobexpert.
Ce poate aduce Manea la Rapid? În primul rând, în ciuda vârstei (26 de ani), e câștigător a cinci titluri de campion al României și are o mentalitate potrivită pentru marea performanță. În al doilea rând, polivalența sa e una care-l poate ajuta pe antrenorul nord-irlandez și poate influența radical modul în care vișiniiii vor "judeca" regula Under 21.
Iată, mai jos, motivele pentru care venirea lui Manea în Giulești e una benefică.
Costuri mici, vârstă bună, pedigree de campion
Obișnuit să plătească sume importante, precum un milion de euro pentru Krasniqi, Dan Șucu a pus mâna pe un fundaș de națională (26 de selecții sub tricolor) fără să facă un efort financiar major. Manea vine din postura de jucător liber de contract, va primi o sumă de bani la semnătură, iar clubul îi va mai achita salariul pe durata contractului, bonusurile de performanță și cele pentru impresari. Din acest punct de vedere, Manea nu poate face o gaură prea mare în bugetul anual al clubului.
Debutat la 16 ani de Victor Pițurcă în naționala României, într-o vreme în care se vorbea despre transferul său la gigantul Chelsea, Manea pare că joacă de o viață în SuperLigă, dar are doar 26 de ani și cel puțin încă zece ani de carieră în față. Despre CV-ul său aproape că nu mai există vreo discuție: are cinci coroane de campion câștigate cu CFR Cluj, dar și o Cupă și două Supercupe. Având în vedere componența actuală a lotului Rapidului, e fotbalistul cu cel mai bun palmares pe plan intern și poate avea rapid un cuvânt important de spus atât pe teren, cât și în teren.
Polivalența, marele avantaj
În plan tactic, venirea lui Cristi Manea este exact genul de transfer de care Neil Lennon avea nevoie la startul pregătirilor. Îl poate integra rapid în grup și, mai important, poate decide în meciurile amicale care este rolul pe care fostul CFR-ist îl va juca în primul 11.
Despre Manea se știe că e un tip polivalent, genul de jucător pe care fiecare antrenor l-ar vrea în lot pentru a jongla cu rolul pe care i-l va atribui. Cristi poate juca fundaș dreapta, postul său de bază, dar și în banda stângă, într-o linie de trei fundași centrali ca fundaș central lateral sau ca om care să facă banda întreagă.
Grație versatilității lui Manea, Rapidul poate avea mai multe opțiuni pentru regula Under 21. Până la venirea fostului internațional, Andrei Borza era văzut drept titular cert în flancul stâng al apărării tocmai pentru a îndeplini regula, dar nu e exclus ca Manea să fie adus pentru a evolua în banda dreaptă, Braun să fie mutat în stânga, iar astfel să i se facă loc lui Rareș Pop, tânărul în vârstă de doar 18 ani, pe una dintre cele patru poziții din ofensivă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News