Golul dinamoviștilor a fost marcat de Kennedy Boateng, în minutul 48, același om care în minutul 36 a comis un fault asupra lui Mitriță, oferindu-le cadou oltenirlo lovitura de pedeapsă din care au deschis scorul.
La finalul partidei, Boateng s-a declarat mulțumit cu rezultatul de egalitate scos de Dinamo pe stadionul "Ion Oblemenco".
Boateng va lipsi meciul următor
"Ne-am fi dorit să câștigăm, însă la cum a evoluat partida cred că pentru noi e mulțumitor și acest rezultat de egalitate.
Sunt foarte fericit că am reușit să marchez, pentru făcusem acel penalty și mă simțeam cumva vinovat, însă știam că vom reuși să marcăm.
Obiectivul nostru în momentul de față este să ajungem în play-of și cred că vom reuși să facem asta", a spus Kennedy Boateng la finalul meciului.
Din păcate pentru Dinamo, antrenorul Zeljko Kopic nu va putea conta pe Kennedy Boateng în etapa următoare, deoarece va fi suspendat pentru cumul de cartonașe.
În urma rezultatului de duminică seară, Dinamo ocupă locul trei în clasament, cu 37 de puncte, în timp ce Craiova se află pe patru, cu un punct mai puțin.
Etapa următoare, Dinamo va primi vizita Universității Cluj, vineri, de la ora 20:00.