A fost nebunie pe strazile din Timisoara! Vezi cum 6.000 de fani si-au cerut dreptul de-a juca in prima liga:
Peste 6.000 de oameni s-au strans in Piata Operei pentru a protesta impotriva deciziei FRF de a retrograda Timisoara in C!
"Sunt momente in viata unei comunitati cand toti trebuie sa ne adunam, sa ne consultam, sa vedem ce s-a intamplat, cum a fost posibil sa se ajunga la o asemenea situatie, la o asemenea rusine, si ce urmeaza sa se intample. Acesta este unul dintre acele momente, cand toti cei care insemnam Politehnica Timisoara, toti cei care facem parte din aceasta familie, sa ne vedem din nou «la porumbei», ca alta data, si sa incercam sa ne lamurim”, a spus Ema Cernescu, unul dintre liderii suporterilor timisoreni, invocand un vechi loc de adunare al suporterilor, chiar in centrul orasului.
Rectorul Universitatii Politehnice din Timisoara, Nicolae Robu, unul dintre sustinatorii clubului in toate problemele avute in ultimii ani, s-a declarat impresionat de atmosfera din Piata Victoriei.
„Poli inseamna parte din sufletul orasului, este o crima sa atentezi la aceasta echipa. Domnilor de la FRF, treziti-va! Puteti lua o decizie exceptionala, trebuie doar sa aveti curajul sa o faceti. Nici in cel mai urat cosmar nu credeam ca vom ajunge in aceasta situatie. Abia s-au vindecat ranile finalului de sezon, cu un nou titlu pierdut. De abia am inceput sa ne refacem si sa visam la un parcurs bun in cupele europene, dar ne-am trezit retrogradati in Liga a III-a. Fotbalul in Timisoara este un fenomen, unul care trebui trait pentru a fi inteles la adevarata sa dimensiune”, a spus acesta la balconul Operei din Timisoara. (Mediafax)
UPDATE 20:30
Fanii sunt razvratiti si impotriva Federatiei, dar si impotriva sefilor! Maine, la Comitetul Executiv, Timisoara poate fi reprimita in prima liga. Nu si in Europa. La 3 ani de la ultima revolutie a fanilor lui Poli, care si-au cerut in strada palmaresul si culorile, suporterii Timisoarei fac din nou miting. Iancu nu renunta si va cere in comitetul executiv reanalizarea dosarului de licentiere.
"O federatie de mafioti / La FRF este un cuib de hoti / De infractori si nesimtiti / Noi ne rugam in iad sa putreziti” a fost refrenul preferat al fanilor prezenti in Piata Operei din Timisoara.
UPDATE 19:50
“Sunt alaturi de fani si le multumesc pentru ca sunt alaturi de aceasta echipa. Mai nou nu mai exista clasament si comisii care pot decide. Este doar Viorel Duru care poate retrograda 5-6 echipe daca vrea. El spune ca aceste lucruri nu mai pot fi atacate. Daca Duru se gandeste la anul ca vrea sa le retrogradeze pe toate, asa o sa faca. O comisie a dat licenta, alta a anulat-o. Domnul Duru a venit la prima comisie cu aceleasi tampenii pe care le-a invocat la prima”, a spus Gheorghe Chivorchian.
Timisorenii nu vor sa accepte faptul ca echipa a ajuns in liga a treia si pregatesc mutarea echipei langa Romania!
"Aceasta mizerie facuta la 90 de ani de la infiintarea clubului este premeditata. Am spus de multe ori ca suntem nedreptatiti de Bucuresti. In Romania nu ar trebui sa mai existe campionat de fotbal, e o lucratura penibila. Asta nu-l scuteste insa pe domnul Iancu de asumarea unei raspunderi”, a declarat primarul Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu, potrivit site-ului www.debanat.ro
Acesta ii sustine pe suporteri, care vor sa mute echipa in Ungaria sau Serbia. "Modul in care a fost pusa pe tapet aceasta problema si insistenta acestui individ pe nume Duru ma pun pe ganduri. Nu stiu de ce nu am juca in campionate straine. Am fi mai aproape de Budapesta decat de Bucuresti si ar fi campionate mai credibile.
Pe mine nu m-ar deranja sa jucam in campionatul sarbesc, cu Partizan sau Steaua Rosie", a afirmat primarul.
VARIANTELE prin care Timisoara se poate salva!
Presedintele Timisoarei jura sa lupte pana la capat pentru a apara clubul si spera ca TAS sa faca lumina in acest caz. "Vom incerca sa demonstram pe toate caile legale, cum am facut si pana acum, ca Timisoara este cel mai curat club din Romania si ca i se face o mare nedreptate. S-a dorit eliminarea celui mai puternic club din Romania.
Cand esti prea puternic si nu esti subred si nu esti santajabil, mai bine te duci in alte ligi. Cai de atac esista si TAS-ul si exista si instanta civila, dar n-as putea sa gandesc ca o sa ajungem acolo, ma gandesc ca maine, reanalizand gravele erori comise de Comisia de Apel, va incerca sa trimita o nota de inaintare catre UEFA si probabil acea comisie de la UEFA poate sa vina sa verifice atat clubul Poli vis-a-vis de licentiere cat si toate cluburile care au obtinut licenta pentru sezonul competitional 2011-2012. N-am plans nici la moartea mamei mele asa cum am plans la aflarea acestei decizii si voi ramane la Poli!", spune Chivorchian in exclusivitate pentru ProTv si www.sport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News