"A fost primul hattrick de cand joc fotbal!" Craiova vrea Cupa dupa victoria cu Iasi! Ce au spus Mangia si Mitrita

A fost primul hattrick de cand joc fotbal! Craiova vrea Cupa dupa victoria cu Iasi! Ce au spus Mangia si Mitrita Superliga

CSU Craiova 4-1 CSM Poli Iasi / Craiova a reusit o victorie convingatoare pe propriul teren.

Antrenorul celor de la CSU Craiova si-a felicitat jucatorii dupa victoria clara in fata Iasiului.

"Aveam nevoie de un asemenea meci, a fost o atitudine foarte buna, au jucat pentru echipa si asta e important. Muncim din greu, am facut-o si in ultimele meciuri, astazi am fost intr-o dispozitie buna in toate fazele meciului, am aratat cum vrem sa jucam si asta e bine.

Am putut sa deplasam mingea foarte rapid si e bine, din pacate avem 2-3 jucatori cu probleme fizice si asta e si din cauza terenului greu. Alex (Mitrita) joaca pentru echipa si asta e bine, dupa un asemenea meci este foarte greu sa nominalizezi un singur jucator, vreau sa-i felicit pe toti.

Era necesar sa transmitem un mesaj la acest joc despre ce vrem sa facem, muncim in fiecare zi pentru a obtine cele mai bune rezultate, de maine dimineata ne gandim la meciul cu Botosani care va fi cu siguranta foarte greu

Fetele de la handbal merita felicitari, este o performanta foarte mare pentru Craiova" a spus Devis Mangia la Digi Sport.

Florin Gardos a fost in premiera titular la CSU Craiova in victoria cu CSM Poli Iasi.

"Sunt bucuros ca am fost ok 90 de minute si ca am castigat. E un punct de pornire pentru mine, voi face tot posibilul sa raman titular. A fost mai dificil saptamana, a fost infrangerea cu Steaua. Am fost surprinsi de ce s-a scris, a fost acea problema cu Baluta, a fost o reactie la nervi dar a trecut. A fost o discutie barbateasca intre noi si atat" a spus Florin Gardos la Digi Sport.

Autorul primelor 3 goluri, Alexandru Mitrita, s-a bucurat pentru victorie si a vorbit despre principalul obiectiv al echipei in acest moment, castigarea Cupei Romaniei.

"Vreau sa felicit fetele de la handbal, sper sa castige finala! Ma bucur mult pentru ca este primul hattrick de cand joc fotbal. Ma bucur ca am jucat frumos, ne-am revenit, cu Steaua a fost un dus rece. Sper sa o luam pe acelasi drum ca fetele si sa ajungem in finala Cupei Romaniei. Este important sa marcam cat mai mult cu Botosani in primul meci si apoi sa mergem la retur sa obtinem calificarea.

Terenul a fost mai bun, am avut posesia, a fost o saptamana in care ne-am pregatit foarte bine. Baluta este un jucator foarte important pentru noi si daca era pe teren, cu siguranta marcam mai mult" a spus Mitrita.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!