A fost stabilit programul barajului de promovare! | LPF nu mai vrea oprirea fotbalului! "Nu vrem sa fim cobaii nimanui!"
Secretarul LPF a clarificat situatia din fotbalul romanesc din aceasta perioada.
Justin Stefan a declarat ca a fost stabilit programul meciurilor restante ale lui Dinamo, alegandu-se si datele la care se vor juca partidele de la barajul de promovare in Liga 1.
"S-a impins o etapa de playout pentru 5 august, asta inseamna ca s-a facut un loc in perioada 15-16 iulie pentru o restanta. Avem un loc pentru ziua de dupa finala Cupei Romaniei si in felul acesta rezolvam situatia lui Dinamo.
Meciurile de baraj se vor disputa pe 9 si pe 12 august.
Regulamentul este clar, meciurile se joaca in dubla mansa si le-am spus celor de la Federatie ca daca pot demonstra ca exista o imposibilitate obiectiva de a se disputa jocul de baraj in dubla mansa, nu avem nicio problema in a accepta situatia. Nu a existat o astfel de situatie. Ei isi doreau sa inceapa pe 15-16 august, dar vor incepe pe 22 august", a spus Stefan.
Secretarul Ligii a comentat si modul in care echipele din Romania au respectat masurile luate in aceasta perioada pentru limitarea raspandirii noului coronavirus. El a punctat si faptul ca fotbalul este acum un aspect pozitiv, care le face bine celor care se protejeaza de acest virus, stand acasa.
"Au mai fost scapari, am dat tot timpul instructiuni observatori sa se asigure ca se respecta 100% protocoalele. In liga 1 nu au mai aparut cazuri, asa ca tind sa cred ca s-au respectat protocoalele.
Am cerut tot timpul informatii de la observatori (n.r. cu privire la persoanele din exteriorul cluburilor care au fost prezente la meciuri). Mi s-a confirmat ca persoanele respective se aflau pe tabelele care se intocmesc inainte de meci. N-am stat sa verific ce functie are fiecare. Nu pot afirma ca lucrurile sunt perfecte la acest moment.
Dar am mai spus-o, nu cred ca trebuie sa fim cobaii nimanui. Mai e mult pana la starea de urgenta. Trebuie sa avem in vedere mai multe lucruri pentru a decreta stare de urgenta, nu sunt de specialitate, dar nu cred ca trebuie sa ne jucam cu vorbele. O stare de urgenta e worst case scenario si nu trebuie pusa presiune asupra fotbalului, mai ales ca in aceasta perioada toti stau acasa, se uita la meciuri si cred ca e o forma de relaxare bine meritata si care face bine, nicidecum rau", a conchis Justin Stefan.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News