Steaua are SOLUTIA pentru Liga! Un mijlocas de nationala, trecut pe lista: "E genul Radoi, isi da viata pe teren"
Un fost international roman, trecut pe lista largita de achizitii a Stelei, dupa ce a ramas liber de contract.
Steaua l-a pierdut in aceasta vara pe antrenorul Laurentiu Reghecampf, omul care a adus ultimele doua titluri ale Ligii I, dar si mai multi titulari extrem de importanti, precum capitanul Mihai Pintilii si portarul Ciprian Tatarusanu.
Ramasi fara mai multi jucatori si cu un nou antrenor la carma, stelistii se pregatesc acum de un sezon foarte lung, care va incepe peste mai putin de doua saptamani.
In paralel cu pregatirea din Italia si Anglia, unde Costel Galca si-a dus jucatorii, stelistii continua sa caute si solutii pentru mai multe posturi deficitare, conducerea avand in vizor mai multi fotbalisti pentru a acoperi locurile lasate libere de plecarile lui Pintilii, Piovaccari, Kapetanos si Georgievski.
Iar unul dintre posturile cheie pe care stelistii trebuie sa-l intareasca in cel mai scurt timp este cel de mijlocas central, post pe care au evoluat in ultimele sezoane Alex Bourceanu si Mihai Pintilii.
Oficialii Stelei continua in aceste zile sa urmareasca mai multe piste pentru consolidarea mijlocului terenului. Tintele Madson, Paul Anton si Nicandro Breeveld pot trece insa in plan secund dupa anuntul facut de conducerea rusilor de la Dinamo Moscova, care a anuntat ca George Florescu este liber sa isi aleaga echipa pentru sezonul viitor.
Dinamo Moscova a anuntat, pe site-ul oficial, despartirea de fostul international roman, in varsta de 30 de ani, dupa ce contractul acestuia a expirat: "Dinamo ii multumeste lui Florescu pentru perioada petrecuta aici si ii ureaza mult succes in cariera".
George Florescu, jucator care s-a mai aflat si in trecut in atentia Stelei, a redevenit astfel o solutie pentru echipa din Ghencea, numele fotbalistului fiind si el trecut pe lista.
Trecerea lui Florescu pe lista largita nu este insa intamplatoare, fotbalistul aflandu-se si in trecut in atentia clubului din Ghencea. Fotbalist pe placul lui Gigi Becali, cel care si-a mai manifestat si in trecut aprecierea fata de acesta, Florescu are si avantajul de a corespunde exact profilului trasat de patronul din Ghencea - jucator liber de contract, care a jucat la nivel inalt si a facut parte din lotul echipei nationale.
De altfel, Gigi Becali spunea in urma cu mai bine de doua sezoane: "L-as vrea pe Florescu la Steaua, imi place foarte mult ca fotbalist. El joaca in genul lui Mirel Radoi. Si-a dat viata pe teren, e un jucator bunicel", declara acesta la Sport.ro
Un impediment in calea transferului lui Florescu este insa, momentan, legat de pretentiile financiare ale acestuia, jucatorul avand un salariu mult peste plafonul Stelei in ultimul an.
Ultima data cand s-a aflat in atentia lui Gigi Becali, Florescu i-a anuntat pe stelisti ca ar accepta un contract in valoare de 700 de mii de euro anual, lucru care a pus repede capat negocierilor.
Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat in momentul in care mijlocasul n-a primit decat o oferta de la Astra Giurgiu, pentru care a activat timp de o jumatate de sezon. La Astra, acesta a incasat 150 de mii de euro pentru 6 luni.
George Florescu a fost nu o data criticat pentru jocul sau mai putin ofensiv si pentru registrul limitat. Cu toate acestea, mijlocasul in varsta de 30 de ani, care a mai trecut pe la U Cluj, Sheriff Tiraspol Torpedo Moscova, Midtjylland, Alania Vladikavkaz, Arsenal Kiev si Astra Giurgiu, a reusit sa se remarce prin abilitatile sale defensive.
Acesta a strans 11 selectii la echipa nationala a Romaniei, marcand si un gol, intr-un amical cu Honduras.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News