Tehnicianul a preluat Petrolul Ploiești la finalul lunii decembrie 2024 și mai avea contract până în vara lui 2026. Totuși, după doar trei luni, cele două părți au decis să meargă pe drumuri separate.

Ioan Andone a comentat situația lui Adrian Mutu

Ioan Andone a explicat că 'Briliantul' a făcut o greșeală atunci când a ales să semneze cu Petrolul Ploiești, explicând că l-a și avertizat pentru mutarea făcută.

"Îmi pare rău de el, e un antrenor bun, un băiat inteligent. Are o experiență la nivel mare, a fost antrenat de mari antrenori.S-a dus într-un moment nepotrivit acolo, te duci la o echipă care-și propunea play-off-ul și avea mari probleme.

A greșit că s-a dus acolo, i-am spus-o și personal când a semnat. I-am spus că o să aibă o viață grea. Nu e un club pe care să-l salvezi de la retrogradare. Suporterii vor să vadă un fotbal bun și rezultate, iar obiectivul imediat era play-off-ul. 

Trebuie să ia o echipă de la început și să stea vreo 3-4 ani. Să i se vadă munca. El se grăbește, așa a făcut și la CFR, nu trebuia să plece. A pierdut atunci cu 4-0, jucătorii au fost lamentabili, dar nu trebuia să plece. 

El trebuie să fie foarte apropiat de jucători. Acolo avea jucători ca Hanca, Rădulescu. Pe ei trebuie să-i păstreze fără bani, trebuie să-i înțelegi. El trebuie să fie mai apropiat de jucători", a spus Ioan Andone, potrivit Digi Sport.