A marcat contra lui FCSB, acum dă în judecată clubul din Liga 1: "Merg la FIFA!" 

A marcat contra lui FCSB, acum dă în judecată clubul din Liga 1: Merg la FIFA!   Superliga

Francesco Margiotta (31 de ani) a plecat în această vară de la FC Botoșani, după ce a jucat foarte puțin sub comanda lui Bogdan Andone.

Margiotta, un atacant italian de la Sestri Levante, din Serie C, a sosit la FC Botoșani în februarie, când clubul părea condamnat la retrogradare. 

Francesco Margiotta se plânge de restanțele salariale de la FC Botoșani: "Merg la FIFA!"

Francesco Margiotta a jucat în 7 meciuri la FC Botoșani - doar două ca titular - și a înscris un gol chiar la debut contra lui FCSB, într-o victorie a bucureștenilor pe Arena Națională cu 3-2.

Italianul a fost rezervă neutilizată la ultimele jocuri din play-out, iar ulterior s-a despărțit de FC Botoșani. Acum, Margiotta anunță că își va căuta dreptatea la FIFA pentru întârzierile salariale.

"Ca om am fost fericit cu experiența din România pentru că am văzut un loc nou. Totuși, din punct de vedere sportiv, nu a fost o experiență bună. Mă plăteau cu întârziere. M-am plâns de acest lucru și au încercat să mă dea afară. Staff-ul a încercat să medieze situația, dar nu am mai jucat.

În timpul sezonului mereu au existat întârzieri salariale. Ultimul salariu trebuia să intre pe 30 iunie, dar încă nu l-am primit. L-am întrebat politicos pe președinte când va plăti și nu mi-a răspuns.

Va trebui să iau măsuri legale și voi merge la FIFA. Din punct de vedere uman recomand o experiență ca aceasta, însă profesional a mers rău.

Ce urmează acum? Impresarii mei discută cu anumite echipe, sunt nerăbdător să revin. Să începi pregătirea devreme ajută", a spus Francesco Margiotta, pentru TMW.

Crescut la Juventus, Margiotta a fost împrumutat ani buni la alte echipe, precum Carrarese, Unione Venezia, Monza, Real Vicenza sau Santarcangelo, iar în 2018 a fost cedat definitiv în Elveția, la Lausanne Sport, pentru un milion de euro.

Margiotta a avut și o experiență în Australia, la Melbourne Victory, iar în ultimi ani a revenit în ligile inferioare din Italia, la cluburi precum Latina, Novara sau Sestri Levante.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!