A murit Decu Crângașu, un simbol al echipei Petrolul Ploiești!
Anunțul a fost făcut de clubul prahovean.
Fostul fotbalist Decu Crângaşu, component al echipei Petrolul Ploieşti în perioada anilor 70-80, a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 72 de ani, a anunţat clubul prahovean pe site-ul său oficial.
Fost internaţional de juniori şi tineret, antrenor, observator la nivelul Federaţiei Române de Fotbal, Crângaşu a fost şi membru fondator al ACS Petrolul 52, fiind, astfel, unul dintre cei care au contribuit din plin la renaşterea clubului, în 2016.
Decu Crângașu, nume important pentru Petrolul Ploiești
Născut pe 5 mai 1951, Decu Crângaşu a început să practice fotbalul la Petrolul Ploieşti, unde a parcurs, practic, toate etapele, de la copii şi juniori până la echipa de seniori.
A disputat, pentru Petrolul, 220 de jocuri oficiale oficiale (162 în Divizia A, 47 în Divizia B şi 11 în Cupa României), marcând 30 de goluri (18 în Divizia A, 9 în Divizia B şi 3 in Cupa României).
A debutat în Divizia A pe 30 martie 1969, într-un meci Petrolul - FC Argeş, iar ultima apariţie oficială în "galben-albastru" s-a consemnat pe 8 decembrie 1985 (FC Petrolul - Universitatea Cluj), sub comanda lui Mircea Dridea.
De-a lungul carierei, Decu Crângaşu a mai evoluat pentru Poli Timişoara, UMT Timişoara, CFR Timişoara şi Chimia Brazi, iar ca antrenor le-a pregătit pe Poiana Câmpina, Conpet Ploieşti sau Chimia Brazi, ocupând, totodată, şi funcţii administrative în domeniul sportului, precum cele de preşedinte al clubului Conpet Ploieşti sau director al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti.
Agerpres
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News