Vasile Ardeleanu, fundașul central cu peste 100 de meciuri în Divizia A la FCM Bacău, a încetat din viață astăzi, 16 ianuarie 2025, la vârsta de 50 de ani. Anunțul a fost făcut de fostul coechipier Radu Ciobanu, care a evoluat și el ca fundaș central la FCM Bacău.
Pe 21 aprilie 1999, într-un meci Steaua - FCM Bacău 2-1, Marius Lăcătuș i-a rupt piciorul lui Ardeleanu după o intrare teribilă, care l-a scos pe băcăuan din fotbal timp de un an.
În minutul 13 al acelei partide, Lăcătuș i-a provocat o dublă fractură transversală de tibie şi peroneu şi rupere de ligamente lui Ardeleanu, care nu şi-a mai revenit cu adevărat ulterior.
"Faultul acela mi-a schimbat dramatic viața", spunea Vasile Ardeleanu, care nu avea niciun fel de resentimente faţă de Lăcătuș: "Dacă l-aș întâlni azi pe Marius, i-aș întinde mâna să-l salut și i-aș ura multă sănătate! După accidentarea din 1999 m-am apucat de fumat. Am ajuns repede la 120 de kilograme, dar pe urmă am dat jos 40 de kilograme într-o singură lună. Mâncam numai carne fiartă, fără pâine".
Vasile Ardeleanu a debutat în Divizia A în 1995 și, în afară de FCM Bacău (sau Selena, cum se numea atunci echipa), a mai evoluat la Acord Foșcani, FC Onești și FC Vaslui în Divizia B, de unde s-a retras la 31 de ani.
Vasile Ardeleanu a câștigat Cupa Ligii cu FCM Bacău în 1998, când a și înscris în finală
În prima ligă, fostul fundaș central a jucat 104 partide, în care a înscris 4 goluri, la FCM Bacău.
Cu FCM, Vasile Ardeleanu a câștigat Cupa Ligii în 1998, când a și marcat în finala 3-2 (după prelungiri) cu U Cluj.
”Veste tristă astăzi pentru toți iubitorii fotbalului și implicit ai echipei fanion a Bacăului.
Fostul fotbalist al FCM-ului, Vasile Ardeleanu, a fost găsit fără suflare în locuința sa. Încă nu se știe cauza morții.
Dumnezeu să te odihnească în pace, Mutule!”, a postat și pagina de Facebook Muzeul FCM Bacău.