A plecat Dan Petrescu, urmeaza si jucatori? De cine se poate desparti CFR Cluj in aceasta iarna

A plecat Dan Petrescu, urmeaza si jucatori? De cine se poate desparti CFR Cluj in aceasta iarna Superliga

Ramasa sa se lupte doar pentru castigarea Ligii 1, dar cu un fond salarial urias, CFR Cluj ar putea incerca sa reduca costurile. 

Eliminati din Europa League si din Cupa Romaniei, clujenii incearca sa faca o remaniere la nivelul lotului in aceasta iarna, pentru a reduce fondul de salarii, fara insa sa afecteze calitatea echipei, pentru a putea castiga al patrulea titlu consecutiv in Liga 1. Printre jucatorii care s-ar putea desparti de CFR Cluj in aceasta iarna sunt Alexandru Chipciu, Ivica Zunici, Luis Aurelio, Iasmin Latovlevici, Mateo Susici, Michael Perreira si Grzegorz Sandomierski, in timp ce mai multi tineri din lot au oferte de imprumut de la echipe din Liga 1 si Liga 2. 

Chipciu este unul dintre cei mai bine platiti jucatori din Liga 1, cu 30.000 de euro pe luna, dar evolutiile sale nu s-au ridicat la asteptarile oficialilor clujeni, iar relatia cu antrenorul Edi Iordanescu nu este una extraordinara. Mijlocasul a fost schimbat de tehnician, desi fusese introdus pe durata partidei cu CSU Craiova, parasind nervos terenul. Croatul Zunici a prins doar 3 minute in Liga 1 si a fost integralist in infrangerea din Cupa Romaniei cu Poli Iasi, nefiind considerat o solutie de viitor pentru echipa, mai ales ca are deja 32 de ani. 

In acest sezon, Latovlevici a acuzat mai multe probleme de sanatate si a jucat putin, pentru ca il are concurent pe post pe capitanul Camora, iar fostul international ar putea fi lasat sa plece liber de contract, daca primeste oferte avantajoase si daca CFR il recheama la echipa pe Mihai Butean, care poate acoperi si acest post.     

Perreira intra in ultimele sase luni de contract cu CFR Cluj, iar mijlocasul francez de 33 de ani s-ar afla in contact cu echipe din Turcia si zona araba pentru parafarea unei intelegeri. Susici pare sa isi fi pierdut locul de titluar indiscutabil, dupa venirea lui Iordanescu, iar fundasul croat poate accepta ofertele din China sau Croatia. In plus, oficialii nu doresc neaparat plecarea lui Luis Aurelio, dar portughezul este concurent pe post cu Djokovici, Hoban, Soares si Itu (plus Anton), si a fost deja anuntat ca va juca foarte putin in acest sezon. 

Ardelenii i-ar dori pe portarul David Lazar (Astra Giurgiu), fundasii centrali Andrei Pitian (Chindia Targoviste) si Deian Boldor (liber de contract, ultima data la Potenza), mijlocasul Paul Anton (Dinamo) si atacantul Sergiu Bus (FCSB). Primii doi pot fi cumparati pe sume rezonabile, urmatorii doi pot ajunge gratis in Gruia, in timp ce Bus poate ajunge in Gruia in urma unui schimb cu Billel Omrani, care a avut evolutii sterse in acest sezon, iar contractul ii expira in iunie 2021. Sosirea lui Lazar l-a scoate din lot definitiv pe polonezul Sandomierski, asa ca viitorul sau depinde in totalitate de acest transfer.    

De asemenea, mai multe cluburi din Rusia si Turcia sunt interesate de varful Gabriel Debeljuh, care a avut o prima jumatate de sezon buna la Cluj, in schimbul sau cerandu-se minimum 1 milion de euro. Daca ofertele vor fi la nivelul dorit, oficialii clujeni il pot lasa sa plece, considerand ca postul sau este acoperit cu Rondon, Vojtus si Omrani / Bus. 

ARTICOLE PE SUBIECT















Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!