A răbufnit după doar două etape și cere transferuri de urgență: "Nici n-am contat, e dureros!"
FC Botoșani, salvată de la retrogradare în stagiunea trecută după barajul cu CS Mioveni, a pornit noul sezon cu două înfrângeri.
După 2-3 contra celor de la Oțelul Galați, FC Botoșani a pierdut și derby-ul de la Iași, contra Politehnicii, scor 0-1. Unicul gol al meciului din Copou a fost marcat de Mihai Bordeianu, în minutul 6.
Eduard Pap, discurs dur după Poli Iași - FC Botoșani 0-1
La finalul meciului, Eduard Pap, portarul lui FC Botoșani, a criticat modul în care sunt făcute programările în Liga 1, lotul subțire al echipei sale, dar și tactica celor de la Poli Iași de a trage de timp.
"Suntem singura echipă care a jucat acum patru zile, la 45 de grade. După patru zile, jucăm iar la ora 6 (n.r - meciul a început la ora 19:00). Nu e ușor, nici nu suntem un lot numeros. Suntem cam aceiași jucători. Din păcate, în seara asta nici n-am contat. Este dureros, dar trebuie să ne trezim. E a doua etapă și urmează meciuri foarte grele.
Sunt orgolii. N-ați văzut că se juca cu o minge în ultimele 15 minute? Antrenorul (n.r - Tony) era în teren, aruncau mingi în teren, intrau, făceau... tipic Iași! De când joc la Botoșani, de 7 ani, aceleași metehne aici. Ascundem mingea, dăm cu ea în tribună.
E greu fără antrenor pe bancă (n.r - Bogdan Andone a fost suspendat). Sunt decizii de moment pe care trebuie să le ia pe bancă, dar n-avem nicio scuză la cum am arătat în seara asta. Trebuie să ne trezim! Sper să mai vină și câțiva jucători. Avem nevoie, suntem un lot destul de subțire și avem de muncă", a spus Eduard Pap, după meciul cu Poli Iași.
Pentru FC Botoșani urmează un meci pe terenul celor de la Farul Constanța, duminică, 28 iulie, de la ora 19:00.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News