”Câinii Roșii” au condus cu 2-0 până în minutul 77, după golurile lui Astrit Selmani (minutul 28) și Dennis Politic (minutul 71), însă moldovenii au reușit să egaleze grație reușitelor semnate de Lorand Fulop (minutul 77) și Eduard Florescu (minutul 85). Bucureștenii au avut și două goluri anulate. Cîrjan l-a învins pe Eduard Pap pe finalul primei reprize, însă golul său a fost anulat pentru henț, iar golul lui Politic din minutul 90+3 a fost anulat pentru ofsaid. Alb-roșii au rămas în zece jucători pe final, după eliminarea lui Raul Opruț, care a văzut al doilea cartonaș galben.
Raul Opruț: ”M-a așteptat, iar la primul fault mi-a dat galben!”
Raul Opruț consideră că a fost ”vânat” de centralul Sorin Vădana în meciul cu FC Botoșani. Fundașul lateral al lui Dinamo a văzut primul cartonaș galben în minutul 54, însă Opruț consideră că a fost sancționat mult prea ușor de arbitru.
Cel de-al doilea galben a venit pe final, în minutul 90+6, iar fotbalistul lui Dinamo consideră că Sorin Vădana a așteptat momentul oportun și îi arate și al doilea cartonaș galben, deoarece cu câteva minute mai devreme, la golul anulat al lui Denis Politic, Opruț a avut un schimb de replici cu centralul partidei.
”Dacă nu luam al doilea galben, nu aș fi vrut să vorbesc despre domnul arbitru. Până la urmă, fiecare ia deciziile lui, doar că m-a deranjat pentru că am avut niște discuții cu el când a fost penalty-ul. După care, el m-a așteptat, iar la primul fault mi-a dat galben, același fault pe care îl face și Sadiku în tușă la Caragea și nu dă nimic.
La al doilea galben, m-am uitat pe reluare, am alunecat, nu am vrut să îl lovesc, într-adevăr, m-am dus cumva în el, dar a fost din cauza terenului, am alunecat, nu am vrut să îl lovesc. M-a deranjat că m-a așteptat, sunt ferm convins, a fost primul fault după VAR. Dacă nu se întâmpla asta, nu spuneam nimic despre el, sunt și ei oameni, noi ne mai supărăm pe teren, dar nu aș fi vrut să vorbesc.
Am avut o discuție mai aprinsă cu el la VAR, am greșit și eu, dar consider că aceste chestii rămân acolo, după ce trece faza nu trebuie să mă aștepți. La primul fault pe care l-am făcut în meci mi-a dat galben”, a spus Raul Opruț după meci.