FOTO ȘI VIDEO A răpus din nou campioana FCSB, acum doar cu 2-0 după 5-1, și a vorbit în presa italiană! Golul care ”rămâne de neșters în cap”
FC Hermannstadt nu a stat la discuții cu FCSB, 2-0 în ultima etapă din Superligă după golurile lui Alessandro Murgia și Ronaldo Deaconu.
Italianul Alessandro Murgia a marcat primul gol în victoria lui FC Hermannstadt din ultima etapă, 2-0 cu FCSB (minutul 56), scorul final fiind stabilit în prelungiri de Ronaldo Deaconu (90+6).
Murgia, care a jucat și în dubla din februarie 2018 a lui Lazio Roma din Europa League cu FCSB, 0-1 în turul de pe Arena Națională (integralist) și 5-1 în returul de pe Stadio Olimpico (intrat în minutul 67), a oferit un interviu în Italia pentru Sky Sports.
Alessandro Murgia, 100% pentru Lazio
”Întotdeauna am susținut-o pe Lazio, iar golul din finala Supercupei Italiei cu Juventus rămâne de neșters în capul meu. Simone Inzaghi știa cum să te încarce cu cuvintele potrivite.
Dar astăzi mă gândesc doar la prezent. Încerc să fiu un tată bun. Am trei copii frumoși cu partenere diferite, nu ascund asta. Dar au fost perioade din viața mea pe care nu le regret.
Fanii lui Lazio sunt calzi și acest lucru este frumos, la momentul respectiv mi-a dat responsabilitate. Încă am o relație bună cu toată lumea.
România este o țară mică, dar viața este frumoasă. Am fost un pic sceptic la început, dar m-am răzgândit. Sunt bine aici, învăț limba română. Mă gândesc doar la prezent, evaluez dinamica din când în când.
Cariera mea a început bine. Probabil că nu eram încă matur. Am călătorit foarte mult, am jucat în diferite categorii. În fotbal, presiunea este foarte mare.
După un timp mi-am dat seama că este important să lucrez mental. Întotdeauna am spus adevărul. Și voi continua să o fac”, a declarat fostul internațional de tineret italian.
Mijlocașul de 28 de ani este împrumutat de SPAL Ferrara, ajunsă acum în Serie C, la FC Hermannstadt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News