A ratat transferul la Brighton și semnează în Emiratele Arabe Unite! Ce sumă va încasa CFR Cluj pentru transferul lui Philip Otele
Chiar în timpul EURO 2024, CFR Cluj a negociat transferul lui Philip Otele, cel care, alături de Florinel Coman, a fost golgheterul sezonului trecut din Superliga României.
În ultimele luni s-a vorbit intens despre posibilitatea ca Otele să ajungă la Brighton sub comanda lui Roberto De Zerbi, fostul jucător al lui CFR Cluj. Totuși, între timp, Roberto De Zerbi a plecat de la gruparea din Premier League și a semnat cu Olympique Marseille, iar acest lucru a dus și la ratarea transferului lui Philip Otele.
Cât va încasa CFR Cluj pentru transferul lui Philip Otele la Al Wahda
Presa din Anglia susține, însă, că a existat o ofertă pentru CFR Cluj în privința jucătorului nigerian cotat la aproximativ 2,5 milioane de euro. Două milioane de euro ar fi pus pe masă englezii pentru a-l achiziționa pe Otele, însă pretențiile lui Ioan Varga ar fi fost mult mai mari. În urmă cu mai multe luni, conducătorul lui CFR Cluj spunea că își dorește nu mai puțin de 7 milioane de euro pentru Otele.
În cele din urmă, transferul lui Philip Otele la Brighton a picat, dar nici așteptările lui Ioan Varga nu au fost împlinite. Nigerianul a ajuns la o înțelegere cu Al Wahda, club din Emiratele Arabe Unite, care va plăti în schimbul fotbalistului 4,5 milioane de euro.
???? Brighton target, CFR Cluj forward Philip Otele, will join Al-Wahda.
Brighton had bid €2m but an agreement was found with Al-Wahda at €4.5m
[@lorenzooleporee]#bhafc pic.twitter.com/a5EIQWpxW5
— Brighton Bubble (@BrightonBubble) July 2, 2024
Nigerianul va câștiga un salariu impresionant în Emirate, 1,5 milioane de euro pe sezon.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News