"A semnat!" Decizia luată de Andrei Vlad după ce a ajuns rezervă la FCSB
Andrei Vlad a ajuns rezervă la FCSB după evoluțiile dezamăgitoare pe care le-a avut în ultimele meciuri din sezonul regulat.
Greșeala lui Andrei Vlad (22 ani) din meciul cu FC Argeș (0-1) l-a costat postul de titular. Portarul a fost schimbat la pauză cu Ștefan Târnovanu (21 ani), iar de atunci nu a mai prins niciun minut în buturile roș-albaștrilor.
În perioada în care a ajuns în postura de rezervă, portarul celor de la FCSB a făcut o schimbare importantă pe plan profesional, trecând de la firma de impresariat a Aneimaria Prodan la cea a fraților Becali.
"Da, Andrei Vlad a semnat cu firma noastră. Credeți că eu dorm? Este un portar în care noi avem mare încredere și care va trece cât de curând și peste această perioadă mai dificilă", a declarat Giovanni Becali pentru Fanatik.
Gigi Becali a explicat de ce l-a exclus pe Andrei Vlad din lot
Gigi Becali a explicat la PRO X ce se întâmplă cu Andrei Vlad. Fostul titular din poarta lui FCSB, scos inițial din lot după o serie de gafe, a rămas pe banca de rezerve în victoria din playoff, 3-2 cu FC Argeș.
"Am văzut comentarii. Pe Andrei Vlad l-am protejat de galerie, de aia nu l-am luat în lot. Nu l-am pedepsit pe săracul băiat cu nimic. Am zis mai bine să nu-l luăm în lot, pentru el, să-l protejăm. Eu nu sunt supărat pe omul care greșește, dar trebuie să-i spui că greșește! Sunt supărat când face o chestiune voită!
Când va intra în poartă, o să-i fie mintea la poartă. Am vorbit cu el, i-am spus de Arlauskis, că e disperat. Și când e mingea la poarta adversă e disperat! Când vrei să faci actorie în poartă, iei goluri", a declarat patronul lui FCSB în cadrul emisiunii "Ora exactă în sport" de pe PRO X.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News