FOTO A uitat instant de fotbal! Primul lucru pe care l-a făcut Constantin Budescu după ce și-a reziliat contractul cu Petrolul

A uitat instant de fotbal! Primul lucru pe care l-a făcut Constantin Budescu după ce și-a reziliat contractul cu Petrolul Superliga

Petrolul Ploiești a anunțat în cursul zile de miercuri că a ajuns la un acord cu fotbalistul Constantin Budescu în privința încetării colaborării pe cale amibială.

Decizia conducerii vine după ce „Budi” și-a manifestat intenția de a părăsi clubul din Ploiești la finalul meciului cu Voluntari, scor 0-2, nemulțumit de faptul că prinde prea puține cuvinte.

La scurt timp după ce reprezentanții „lupilor galbeni” au comunicat decizia prin intermediul rețelelor de socializare, Constantin Budescu a publicat pe rețelele de socializare imagini ce îl surprindeau relaxându-se pe lac, la o partidă de pescuit.

  • A Uitat Instant De Fotbal Primul Lucru Pe Care L A Facut Constantin Budescu Dupa Ce Si A Reziliat Contractul

Despre Constantin Budescu

În vârstă de 34 de ani, Budescu revenise în vara anului trecut la Petrolul Ploieşti, club la care îşi făcuse junioratul şi evoluase până în 2011.

În sezonul trecut al Superligii, Budescu a bifat 20 de prezenţe şi a reuşit să marcheze 3 goluri în tricoul echipei ploieştene, jucând, de asemenea, în toate cele trei partide din debutul actualei ediţii de campionat.

Constantin Budescu a mai evoluat în cariera sa la echipele Astra Giurgiu, FCSB, Al-Shabab, Damac FC şi FC Voluntari. Are, de asemenea, 14 prezenţe în tricoul echipei naţionale de fotbal a României.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!