”Abia aștepți să te întorci la FCSB să demonstrezi?”. Răspunsul lui Alexandru Musi
Meciul dintre Universitatea Craiova și Petrolul Ploiești s-a încheiat cu scorul de 1-3.
Alexandru Musi (19 ani) a contribuit decisiv la victoria celor de la Petrolul de pe ”Ion Oblemenco”. Fotbalistul împrumutat de la FCSB a reușit să deschidă scorul în prima repriză.
Tânărul mijlocaș își continuă forma bună din acest sezon, în care a reușit să marcheze de trei ori și să ofere trei pase decisive în 13 partide.
În următoarea etapă, împotriva fostei sale echipe, Musi nu va putea fi folosit de Florin Pârvu.
Alexandru Musi: ”Suporterii sunt minunați”
„Eu zic că victoria asta e foarte importantă, am făcut numai egaluri în ultima perioadă. Sper la mai multe. Îmi pare rău că nu pot să joc, de asta m-am apucat de fotbal, să fac spectacol pentru mine, pentru familia mea.
Suporterii sunt minunați, la fiecare meci ne susțin. Vreau să le mulțumesc că m-au primit și ei foarte bine. Trebuie să luăm fiecare meci în parte și să ne antrenăm foarte bine. Dacă o să fiu băgat în teren o să dau totul”, a spus Alexandru Musi.
După care a fost întrebat direct dacă abia așteaptă să se întoarcă la FCSB pentru a demonstra. De această dată, Musi a ”driblat” elegant întrebarea: ”Nu pot să răspund la întrebarea asta!”.
Universitatea Craiova - Petrolul Ploiești 1-3
După o primă repriză tăcută, Musi a deschis scorul în minutul 57, iar Grozav a majorat diferența în minutul 70. Kurtic a marcat pentru olteni din penalty în minutul 74, însă „lupii galbeni” au revenit la două goluri diferență în minutul 90+1, grație reușitei lui Huja.
În următoarea etapă, Universitatea Craiova se va duela cu Rapid București duminică, 29 octombrie, de la ora 20:30, în timp ce Petrolul Ploiești o va înfrunta pe FCSB sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 20:30.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News