Acuzat de Dan Petrescu pentru jocul cu "autobaza" , R. Lucescu: "Macar am plecat cu un punct de aici"

Acuzat de Dan Petrescu pentru jocul cu autobaza , R. Lucescu: Macar am plecat cu un punct de aici Superliga
Unirea Urziceni - FC Brasov, 0-0! Tehnicianul Razvan Lucescu s-a declarat multumit de rezultatul de egalitate obtinut de FC Brasov, sambata, in deplasare, scor 0-0, in fata echipei Unirea Urziceni, in prima etapa a returului Ligii I.

"A fost un meci echilibrat, de bataie, in care ambele echipe au fost foarte bine organizate si au reusit sa se neutralizeze reciproc. Urziceniul a fost extrem de periculoasa pe mingile lungi, dar noi am raspuns foarte bine si nu le-am dat ocazia sa profite de eventualele greseli. Pentru noi este un rezultat bun in fata unei echipe cu un moral ridicat. Unirea a obtinut foarte multe lovituri libere din preajma careului, poate mi-as dori si eu un astfel de arbitraj la meciurile de acasa. Este un rezultat care ne da sperante si un moral bun pentru meciurile urmatoare. Macar am plecat cu un punct de aici", a spus Lucescu.

Tehnicianul echipei brasovene a explicat motivele pentru care a preferat sa-l titularize in poarta pe Danut Coman, transferat in aceasta iarna, in defavoarea goalkeperului Bogdan Stelea: "Stelea a fost cel mai bun portar al campionatului in prima parte, dar Dani are 30 de ani si cand a inceput scandalul cu Rapid era portarul echipei nationale, iar acum sper sa revina".

Tehnicianul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat ca rezultatul de egalitate obtinut de elevii sai in partida de pe teren propriu cu FC Brasov, scor 0-0, din prima etapa a returului Ligii I, era unul previzibil avand in vedere jocul ultradefensiv practicat de gruparea brasoveana.

"Am avut un meci greu impotriva unei echipe foarte bine organizate care nu prea ne-a lasat sa ne facem jocul. FC Brasov nu m-a surprins cu nimic pentru ca i-am urmarit in patru meciuri amicale si stiam ca se apara foarte bine. Le-am spus jucatorilor mei ca nu putem avea mai mult de cinci ocazii. Este un 0-0 previzibil, dar in prima repriza Coman a facut un miracol. Daca s-a inventat autobaza in Romania, atunci cea din seara asta era una dintre acestea. Ii felicit pe jucatori, mai putin pe cei care au intrat pe parcurs. La Varga este de inteles pentru ca a venit de curand, Rusescu a jucat putin, iar Brandan a prins o zi mai neagra. Ca de obicei incepem mai greu, dar sunt multumit de atitudinea lor", a precizat tehnicianul formatiei ialomitene.

Petrescu a comentat si maniera de arbitraj a centralului Alexandru Deaconu, care a nemultumit prin prestatia sa ambele echipe: "Am luat trei jucatori care au luat galben si pe care nu pot sa-i folosesc, Todoran, Apostol si Mehmedovici. Fiecare plange in Romania dupa arbitri. Noi ne plangem de arbitraj, ei se plang, iar la meciul de ieri s-au plans toti. Mi se pare ciudat sa primim trei galbene, dar o sa ma uit cu atentie la DVD-ul meciului si voi comenta mai multe dupa aceea".

Referitor la partida de duminica dintre Dinamo si Pandurii, tot din etapa a XVIII-a a Ligii I, antrenorul Unirii a precizat ca ar prefera o victorie a echipei gorjene pentru ca formatia din Urziceni sa se mentina in fruntea clasamentului Ligii I. "Daca ne uitam la clasament suntem pe locul unu pana maine (n.r.- duminica), ceea ce este foarte bine. Cei care suntem in fruntea clasamentului vom tine cu Pandurii pentru ca nu vrem ca Dinamo sa se detaseze", a completat Petrescu.

Formatia Unirea Urziceni a terminat la egalitate, sambata, pe teren propriu, scor 0-0 (0-0), partida disputata impotriva echipei FC Brasov, in etapa a XVIII-a a Ligii I.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!