Adi Mutu a dat verdictul despre situația lui Săpunaru de la Rapid: ”Asta nu știe Lennon”

Adi Mutu a dat verdictul despre situația lui Săpunaru de la Rapid: ”Asta nu știe Lennon” Superliga

Cristi Săpunaru și-a făcut debutul în noul sezon la Rapid abia în a treia etapă, când a fost introdus în actul secund al meciului cu Petrolul Ploiești (min. 67).

Absent la primele două etape ale giuleștenilor din noua stagiune, din cauza faptului că Neil Lennon, noul antrenor al rapidiștilor, l-a preferat pe Filip Blazek în centrul defensivei, Cristi Săpunaru a avut și un discurs-manifest la adresa situației în care se află.

Adi Mutu a dat verdictul despre situația lui Săpunaru de la Rapid: ”Asta nu știe Lennon”

Adi Mutu, fost antrenor la Rapid și ultima dată tehnician la CFR Cluj, a vorbit sincer despre ce se întâmplă cu Săpunaru la echipa din Giulești și a sugerat că fundașul central nu s-ar simți respectat de Lennon.

Totodată, Mutu a indicat și faptul că nord-irlandezul nu ar ști nici povestea lui Săpunaru cu echipa Rapid.

”Ideea este că, ce cred eu, cunoscându-l și pe Cristi, e că nu se simte respectat de Lennon. Nu se simte respectat de actuala conducere tehnică a Rapidului. Probabil are și dreptate, pe undeva. Nu trebuie să îl foloseșți, ci altfel, să îl implici în procesul de integrare a ta în familia Rapid și România.

Nu face lucrul ăsta, el pierde. Săpunaru are un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă Rapidul. Nu e ca la echipa națională, când meciurile sunt rare. Aici sunt meciuri săptămânal. Dacă vrea să vorbească, cine citește printre rânduri, își dă seama de nemulțumirile lui.

E exact ce trebuie înainte de meciul cu Sepsi. Dacă mai aveau nevoie de presiune, acum o au pe toată. Vin și eu la meci. Vreau să văd atmosfera. Apropo de discurs, nu e un factor. Când eram eu, nu era ‘ține Săpunaru sau ține x’. Ba țineam eu, ba el. Ce nu știe Lennon e povestea lui Săpunaru cu Rapid, povestea clubului în ultimii ani. Unii nu mai sunt, dar a rămas Cristi printre ei.

Trebuie să înțelegea că nu trebuie să îl foloseșți titular, dar trebuie să îi dai respectul. Are 40 de ani, face parte din istoria Rapidului, e rapidist convins. Are stema pe braț. Nu îi da dreptul să fie titular, acolo decide antrenorul, dar folosește-l.

Ajută-te pe tine dându-i importanță. Dacă Cristi ar fi simțit importanță, suporta mai ușor. Nu e frumos, viața ta e Rapidul, stai la Rapid când nu era cine era. Rapid se întoarce cu șanse la lupta pentru titlu, o să te lași, nu vrei să ieși așa din fotbal. Nu ai cum să îi faci asta”, a spus Adrian Mutu, potrivit Fanatik.

Rămâne de văzut când va fi titularizat Cristi Săpunaru la Rapid.

Pentru giuleșteni urmează meciul cu Sepsi OSK de luni, 5 august, de la ora 22:00. Confruntarea va putea fi urmărită și în format LIVE TEXT pe www.sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!