Adi Mutu are dubii că Louis Munteanu va face față la FCSB: ”Nu va fi primul masacrat de Gigi Becali!”
Gigi Becali s-a întâlnit marți cu agentul lui Louis Munteanu pentru a discuta despre un eventual transfer la FCSB.
După remiza dintre Farul și Universitatea Craiova, fotbalistul a declarat că și-ar dori să își continue cariera la Fiorentina, echipa de care aparține, însă un transfer la FCSB pare din ce în ce mai probabil.
Adrian Mutu: ”Louis Munteanu nu va fi primul masacrat de Gigi Becali!”
Adrian Mutu consideră că, în acest moment, Louis Munteanu nu s-ar putea impune la gruparea din Serie A și crede că în multe momente atacantul a dat dovadă de imaturitate.
Din acest motiv, ”Briliantul” crede că Louis Munteanu va avea probleme de adaptare și la FCSB, mai ales ținând cont de exigențele lui Gigi Becali. Totuși, Adrian Mutu consideră că în acest moment, fotbalistul împrumutat la Farul este unul dintre cei mai buni atacanți din Superliga României.
”Mie-mi place foarte mult de Louis Munteanu. Acum, eu îl ştiu pe el şi ca băiat. Să vedem trecerea asta de la Farul la FCSB. O presiune diferită faţă de ce primea de la Gică Hagi la Farul. Şi ca să spun, dragostea cu care îşi înconjoară Hagi jucătorii pentru a-i face mai buni, pune presiune uneori prea mare, dar logică.
El trece la o altfel de presiune, de echipă mare. În care patronul spune lucrurilor pe nume la televizor, după meci. Profesionalismul trebuie să fie mare, nu îţi permiţi să greşeşti în prea multe meciuri. Nu va fi primul masacrat de Gigi Becali în direct.
E altfel de presiune. Trebuie să vedem dacă el rezistă. Mi se pare cel mai în formă atacant. Trece la alt nivel de presiune. E ca şi cum pleci de acasă. Eşti cocoloşit, chiar dacă tata te mai ceartă, cum e la Farul. La FCSB este un altfel de presiune. Nu mulţi au rezistat. Nu reuşesc să îmi dau seama de ce n-a rezistat la Fiorentina. Văd un singur motiv, au atacanţi mai buni ca el.
Nu văd o altfel de judecată din partea lui Vicenzo Italiano, Louis Munteanu nu e mai bun decât atacanţii Fiorentinei din lot. E în finala Conference League. Numele nu sunt chiar aşa de mari, dar sunt jucători care au evoluat la echipe mari.
E un alt tip de efort. Eu cred că dacă se va întoarce acolo trebuie să arate mult mai mult. Trebuie să se ridice la nivelul celor de acolo. Nu are nimeni răbdare. Dacă nu i-au dat nicio şansă şi nu l-au luat în cantonament, înseamnă că raportul de la Primavera n-a fost ce trebuie.
Eu îl ştiu foarte bine pe Louis Munteanu. Este copilăros. Are lacune de concentrare în multe momente. Nu e suficient de matur pentru moment. Lui îi face bine un Hagi lângă el”, a declarat Adrian Mutu, conform Fanatik.
Gigi Becali: ”Louis e marcator”
”Până acum n-am putut să vorbim că era sub contract, nu poți să zici că am eu vreo influență, ceva. De Kiki vorbim de săptămâna viitoare, când terminăm. Cu Louis Munteanu vorbim acum dacă tot a venit (n.r. - Pietro Chiodi).
Louis e marcator. Eu am spus că dau 600-700.000, dar probabil că o să vină cu niște condiții. Nu numai Louis Munteanu, o să vină și alt atacant”, a spus Gigi Becali.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News