Adio, Rapid! Șumudică a intrat în direct și a spus tot despre discuția cu Dan Șucu + înțepături pentru alesul din Giulești
Marius Șumudică a oferit detalii despre discuția pe care a avut-o cu Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid.
Dan Șucu și Marius Șumudică s-au întâlnit în urmă cu câteva zile, însă antrenorul nu a fost ales de acționarul majoritar din Giulești petnru banca Rapidului.
Marius Șumudică: "'Bine, la revedere', mi-a zis domnul Șucu"
Acționarul majoritar de la Rapid a spus că Mircea Lucescu rămâne principala variantă, în timp ce Marius Șumudică susține că Dan Șucu i-a transmis că ar urma să mizeze pe un tehnician străin.
Șumudică s-a arătat destul de dezamăgit de faptul că nu a fost ales pentru banca Rapidului. Antrenorul spune că Dan Șucu i-a comunicat decizia într-un apel de 30 de secunde și exclude să preia echipa în viitorul apropiat.
"Din punctul meu de vedere, s-a terminat orice fel de poveste. A fost un telefon scurt, cred că 30 de secunde. Nici n-am avut timp să vorbesc. S-a ținut de promisiune, mi-a spus că mă sună la o săptămână. M-a sunat după o săptămână și mi-a transmis că, chiar dacă impresiile au fost ok și din punctul dânsului de vedere totul era ok, în continuare tinde să meargă pe antrenor străin. 35-40 de secunde a durat discuția, foarte scurtă. Zic: 'Ok, vă mulțumesc'. 'Bine, la revedere", mi-a zis.
Dacă mă sună domnul Șucu peste o săptămână? Nu știu ce să zic. Rapid va rămâne forever în sufletul meu, dar, dacă mă întrebi acum, după sărbătorile pascale, după ce eu n-am avut sărbători și am așteptat cu sufletul la gură... îmi doream foarte mult să ajung la Rapid. Pentru mine, Rapid rămâne clubul de suflet, dar nu se mai pune problema unei colaborări, cel puțin în viitorul apropiat", a spus Marius Șumudică, la Prima Sport.
Marius Șumudică: "Neil Lennon? Să câștigi trofee la Celtic nu știu dacă e așa greu"
Ulterior, Marius Șumudică a vorbit despre Neil Lennon, antrenorul nord-irlandez despre care se scrie că ar fi favorit pentru a prelua banca Rapidului. "Șumi" nu este neapărat impresionat de performanțele de la Celtic ale tehnicianului și nici nu e de acord cu noțiunea de antrenor-manager.
"Neil Lennon? E un antrenor care a câștigat trofee prin Scoția. Dacă ești răutăcios, poți spune că a câștigat pentru că Rangers nu exista, era în faliment. Să câștigi trofee la Celtic nu știu dacă e așa greu. Acolo se duce lupta în două echipe, Celtic și Rangers. Dacă domnul Șucu a luat decizia asta, probabil își asumă. Când iei decizii, îți asumi. Înțeleg că e decizia dânsului, nu a managementului sportiv. Practic, managementul sportiv nu mai există. Înțeleg că Daniel Niculae nu mai este sau nu va mai continua, a fost retrogradat din funcția pe care a avut-o. Am văzut că a apărut un băiat tinerel care se ocupă de jucători, de transferuri, probabil el a găsit și acest antrenor.
Între timp, m-am interesat și eu de acest antrenor. A antrenat ultima oară acum doi ani. De atunci nu a mai antrenat și nu știu care e motivul. A antrenat unde am jucat eu, la Omonia. Având foarte mulți prieteni în Cipru, m-am interesat și e un antrenor care n-a reușit acolo.
Poate să-ți iasă, poate să nu-ți iasă. Eu zic că e un risc foarte mare, dar domnul Șucu și-l asumă. Îi urez baftă, să reușească. Eu zic că e un risc să aduci un antrenor străin. În afară de Mandorlini. nu-mi aduc aminte de antrenori străini care să câștige trofee. Eu nu sunt de acord cu astea cu manager, ca în Anglia. Nu există, s-a desființat modelul ăsta, dar eu le doresc baftă celor de la Rapid", a mai spus Șumudică.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News