VIDEO Adrian Mazilu, la CFR Cluj? Reacția lui Gică Hagi + ce spune despre transferul lui Denis Alibec
La conferința de presă, Gică Hagi a fost întrebat și despre o informație apărută în presă, potrivit căreia Adrian Mazilu ar fi dorit de CFR Cluj, sub formă de împrumut de la Brighton & Hove Albion.
Gică Hagi: "Dacă Mazilu se întoarce acasă, se întoarce numai la noi"
Hagi nu crede că un transfer al lui Mazilu la CFR Cluj este posibil și spune că Farul Constanța este singura echipă la care fostul său jucător ar evolua în România.
"Mi-e greu să răspund, ce rost are să vorbim? Nu știm ce va fi cu Mazilu. Mazilu nu e al nostru, e în altă parte. Dacă Mazilu se întoarce acasă, se întoarce numai la noi. Așa cred eu! Chiar dacă știu că e un jucător dorit și foarte valoros. La vârsta pe care o are e un jucător foarte valoros, el poate să joace la orice echipă din România.
Cred că e unul dintre cei mai buni atacanți laterali tineri din țară, dar aparține de Brighton. Brighton știe ce o să facă cu el. Eu cred că se va duce la altă echipă, a avut o experiență nefericită (n.r - la Vitesse), dar poate avea alta acum. Mazilu cu siguranță învață în fiecare zi și devine mai bun. Orice copil care pleacă de acasă trebuie să se adapteze, să aibă putere și forță de adaptare. Eu cred că are capacitatea asta și sunt sigur că o să facă", a spus Gică Hagi.
Gică Hagi: "Alibec a făcut o mișcare cu noi"
Gică Hagi a fost întrebat și despre Denis Alibec, care și-a încheiat contractul cu formația Muaither, din Qatar. Atacantul naționalei României este dorit de FCSB, însă în această perioadă se antrenează cu fosta sa echipă, Farul Constanța.
"Denis a făcut o mișcare cu noi. Are mintea și focusul total pentru echipa națională", a fost răspunsul scurt oferit de Gică Hagi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News