Adrian Mititelu a dezvăluit cu ce se ocupa în închisoare
Adrian Mititelu, patronul celor de la FCU Craiova, a vorbit pentru prima oară, pe larg, despre perioada petrecută în închisoare.
Omul de afaceri spune că a fost ospătar în penitenciar. ”Primeam mâncarea de la bucătărie și le-o puneam deținuților în farfurie”, spune Mititelu.
Adrian Mititelu: ”În detenție, inițial serveam mâncarea”
„În Craiova, în penitenciarul de maximă siguranță, e foarte greu. Mai ales pentru mine, care nici nu știam cum arată un arest. Părea un vis.
Era pandemie când am fost încarcerat. În prima noapte am fost dus pe o secție de maximă siguranță, unde sunt încarcerați cei care comit fapte grave, omor. Am stat în camere mici, timp de 15 zile. A fost cumplit. Am stat într-o celulă de 3x3. Toți de acolo țipau, urlau. Unii râdeau, alții mă încurajau, unii mă înjurau. Făceau glume 'Gata, te-a băgat Olguța la închisoare'. A fost complet.
Eu tot credeam că se întâmplă ceva și nu rămâne sentința. Toți avocații erau optimiști. După câteva luni m-am obișnuit și am luat-o ca atare. Îmi era teamă că echipa nu rezistă. Nici pentru Adiță nu a fost ușor, avea 23 de ani și jumătate.
M-am gândit să scriu o carte. Dar nu pentru a beneficia de o reducere a pedepsei cu 20 de zile. Am multe de scris. M-am gândit la un titlu '50 de ani în fotbal'. În detenție, inițial serveam mâncarea. Eram ospătar. Primeam mâncarea de la bucătărie și le-o puneam deținuților în farfurie”, a spus Adrian Mititelu, potrivit GSP.
Condamnat în noiembrie 2020 la trei ani de închisoare pentru evaziune fiscală în dosarul transferului lui Mihai Costea la Steaua/FCSB, Adrian Mititelu a fost eliberat după nici doi ani petrecuți la Craiova, în penitenciarul Pelendava.
Transferul celui mai mic dintre frații Costea i-a adus lui Mititelu 1,1 milioane de euro și a avut loc în 2011, când întreg lotul Craiovei de atunci se afla sub sechestru și omul de afaceri avea interdicție la transferuri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News