Adrian Mititelu face show după ce și-a dat afară antrenorul: ”Arătam ca un Mercedes, acum ca o mașină second hand”

Adrian Mititelu face show după ce și-a dat afară antrenorul: ”Arătam ca un Mercedes, acum ca o mașină second hand” Superliga

Adrian Mititelu, patron FCU Craiova, l-a demis pe Giovanni Costantino după ce oltenii au remizat pe teren propriu cu Poli Iași, scor 1-1.

FCU Craiova a primit vizita moldovenilor pe ”Ion Oblemenco” marți, în runda intermediară a sezonului regulat din Superliga României. La finalul celor 90 de minute, cluburile au împărțit punctele.

Adrian Mititelu face show după ce și-a dat afară antrenorul: ”Arătam ca un Mercedes, acum ca o mașină second hand”

După ce a spus că și-a pierdut răbdarea cu Giovanni Costantino, fapt care l-a determinat să-l demită pe antrenorul italian din postura de principal de la FCU Craiova, Adrian Mititelu a venit cu noi precizări despre trupa din Bănie.

Finanțatorul a punctat că echipa nu a arătat deloc bine în ultimul timp și a scos în lumină faptul că încă nu s-a gândit la un înlocuitor pentru postul de antrenor principal de la FCU Craiova.

”Nu m-am gândit la un nume, nu era cazul să mă gândesc. Speram să câștigăm meciul, dar echipa a suferit, sunt lucruri care nu pot fi explicate. E nevoie de o analiză amănunțită.

Antrenorul dă vina pe jucători, jucătorii pe antrenor. Eu trebuie să procesez și să reușesc să identific problema echipei. Aveam momente în care echipa arăta ca un Mercedes, acum arată ca o mașină de mâna a doua.

Avem jucători foarte buni, au arătat de multe ori, dar sunt aceste perioade care ne bulversează pe toți. Ne aduc în situația în care suntem nedumeriți”, a spus Adrian Mititelu.

Italianul a rezistat doar cinci luni pe banca tehnică a oltenilor, care se află în acest moment pe locul 12 în campionat cu doar 31 de puncte înregistrate până în clipa de față.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!