Golul a fost marcat de Shayon Harrison (17), aflat la primul sa reuşită pentru UTA Arad. Petrolul Ploiești a avut două goluri anulate de arbitrajul video, ambele marcate de Gicu Grozav, primul pentru fault în atac (50), iar al doilea pentru ofsaid (90+4).
Sergiu Hanca a primit al doilea cartonaş galben după meci, pentru proteste. Jucătorul fusese schimbat în minutul 67, iar primul avertisment l-a primit pe teren.
Petrolul Ploiești nu are nicio victorie în ultimele patru etape, în care a înregistrat două egaluri şi două eşecuri. UTA Arad se află la a doua victorie consecutivă în deplasare.
Ce a declarat Adrian Mutu după înfrângerea cu UTA Arad
Tehnicianul prahovenilor s-a arătat deranjat de hotărârile luate de arbitrii, fiind de părere că ambele goluri marcate de atacantul său au fost valabile.
"Zâmbesc amar pentru că, aţi văzut şi voi, tensiunea cu care s-a încheiat acest meci. Păcat, pentru că în afară de faza de la gol, am făcut un fotbal bun, am dominat adversarul, am atacat încontinuu în căutarea golului.
Trec repede la subiect, nu vreau să ţin o predică, cred că ambele goluri au fost valabile. Dinamica cu care Tommi (Jyry) se luptă acolo cu unul dintre mijlocaşii de la UTA, e absolut normală, nu mi se pare nimic extraordinar. Jucătorul de la UTA îl ajută puţin, o dinamică de înţeles. Nu a fost contact, dacă era o mână în gură, trebuia sancţionată cu galben sau roşu, nu a fost.
Atunci când un apărător de la o echipă te incomodează şi mingea sare din cap la adversar, se consideră poziţie de ofsaid. Regulile noi de la UEFA, contrare fotbalului. Dacă nici asta nu a fost pasă de la adversar…mingea a fost de la vreo 40 de metri distanţă, apărătorul advers îl împinge pe atacantul nostru, bagi mâna în el să nu vină peste tine. Toate lucrurile pe care mi le-a spus arbitrul, le ştiam, jucătorul era în control.
Am vorbit cu alţi arbitrii după meci, am rămas perplex, nu ştiu ce se întâmplă cu arbitrajul nostru. Colţescu nu a fost în zi bună, era nervos, mai nervos decât jucătorii, a scăpat meciul din mână, se vedea în atitudinea lui. VAR-ul i-a sugerat să se uite la fază, aici e vorba de interpretare, dacă nu înţelegi dinamica şi fotbalul, nu trebuie să arbitrezi, arbitrii ar trebui să fie înlocuiţi de roboţi. Tocmai d-aia nu suntem arbitraţi de roboţi, fotbalul e joc de contact, o anumită dinamică trebuie să o citeşti.
Aşteptam din partea lui Colţescu să fie calm, lucid, la el e decizia. N-a ştiu să gestioneze. Dacă lui îi convine să iasă de pe stadion în halul în care a ieşit..arbitrajul a început să irite pe toate lumea, din ce în ce mai mult. Ar trebui îmbunătăţit tot ce înseamnă VAR, resursa umană. Golurile au fost anulate împotriva fotbalului, înseamnă că nu înţelegi fotbalul", a declarat Adrian Mutu, la conferința de presă.