Tavi Popescu, fotbalist pe care Gigi Becali cerea în urmă cu câțiva ani nu mai puțin 50 de milioane de euro, este cotat la 1,8 milioane de site-urile de specialitate.
Dacă în clipa în care a debutat la FCSB a avut un sezon bun, forma lui Tavi Popescu din ultimul timp s-a estompat, iar acum este doar o urmă a jucătorului care promitea multe altădată.
Adrian Mutu i-a făcut portretul lui Tavi Popescu: plusuri și minusuri pentru decarul lui FCSB
Adrian Mutu, fost internațional român, susține că Tavi Popescu trebuie să lucreze mai mult la forma fizică.
”A fost alt jucător, mult mai activ, chiar dacă poate să fie mult mai activ în unele momente. Câteodată preferă să se izoleze undeva în partea stângă când ar putea să intre în joc şi să atace poarta mai mult.
El e în naţionala U21 de la 18 ani, chiar eu l-am luat prima oară. L-am luat şi la Euro 2021, iar acum suntem în 2024. Ar fi trebuit să fie un lider incontestabil şi un jucător de bază. A avut o oscilaţie, a avut şi nişte ciondăneli cu Pancu.
Ar trebui să lucreze mai mult la partea fizică şi să devină un jucător mult mai solid. Are o tehnică fină, deosebită. Are clasă, este un jucător de mare talent. La partea fizică îl văd firav, este cât mine sau puţin mai înalt decât mine, iar pentru un atacant lateral este ideal.
Ar trebui să fie puţin mai robust, încă îl văd că fuge de clinciuri, ceea ce este un minus pentru el. Rareş Ilie nu are aceeaşi tehnică ca a lui, însă în schimb este mai robust şi nu fuge de clinciuri. Dacă Tavi Popescu ar lucra şi ar deveni un fel de Florinel Coman în ultimul an.
Cu cât înaintăm în timp, tehnica se transformă în fizicitate. Dispar fotbaliştii de mare fineţe ca Tavi Popescu şi excelează cei care au mai multă putere. Având acest bagaj tehnic ar trebui să îşi îmbunătăţească aspectul fizic.
Nu am văzut niciun jucător cu o tehnică atât de bună care a ajuns mare fără să intre în contact fizic cu adversarul. Nu poţi să joci din gleznă, nu merge în ziua de astăzi”, a spus Adrian Mutu, potrivit Fanatik.
Decarul campioanei a bifat 171 de apariții pentru FCSB: și-a trecut numele pe tabela de marcaj de 23 de ori și tot atâtea pase decisive și-a trecut și în cont în echipamentul roș-albaștrilor.